Coordonând la Societatea Academică din România (SAR) proiectul Școli curate, care vizează finanțarea adecvată și transparentă a unităților de învățământ, țin pe România Curată un blog pe subiecte educaționale în general culese de la firul ierbii. Și nu mă rezum doar la zona preuniversitară, cea vizată de proiect, ci din când în când mă abat și spre cea preuniversitară.
Așa că din când în când voi prelua și aici scurte fragmente din aceste articole pentru a vă face cunoscute materialele mele despre acest subiect care mă pasionează și mă preocupă din perspectiva unui actor civic încă din liceu, când mi-am reprezentat colegii în cadrul Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Bacău. Nu știu dacă vă mai amintiți acea perioadă, dar așa a început toată implicarea mea în comunitate.
Multe dintre articole au specific local și, chiar dacă vizează alte comunități, cuprind elemente de politică publică ce sunt valabile și pentru Bacău.
- Pact pentru justiție? Dar cu cel pentru educație din 2008 ce ați făcut?
S-a vorbit astăzi, în contextul consultărilor președinte-partide de la Cotroceni al căror sens nu l-am înțeles deloc, de un posibil „pact pentru justiție”. O formă fără fond care ar pune batista pe țambal și care în cele din urmă ar albi atitudinea actualei coaliții de la putere față de statul de drept.
- Elevii din România, lăsați fără lapte și corn în anumite județe, dar și fără transport pe motiv de grevă
Deși consiliile județene au sarcina de a contracta firme pentru asigurarea derulării programului „Laptele și cornul”, ce face parte din pachetul de măsuri pentru reducerea abandonului școlar (care, la momentul actual, este de aproape 19%), unele autorități județene tergiversează procesul prin care produsele alimentare ajung la elevii din mediile dezavantajate și din anumite categorii socio-economice.
- Universitatea din București a fost amendată pentru mizeria din căminele studențești
Când am spus că vrem „Universități curate”, noi ne gândeam la alungarea corupției din universități și la transformarea acestor instituții în generatoare de bună guvernare pentru societate și mai ales pentru tinerii care le calcă pragurile. Totuși, iată că 2018 ne arată că trebuie să luăm în calcul în primul rând sensul propriu al dorinței noastre, dovadă stând situația din căminele Universitatății din București.
- Elevii se ridică împotriva abuzurilor: azi în Timișoara, mâine în toată țara!
Peste 250 de elevi ai Liceului Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara au protestat în curte și pe holurile instituției de învățământ față de nerespectarea dreptului elevilor majori de a părăsi incinta școlii în pauză.
- Cele mai importante reguli pe care trebuie să le respecte profesorii după adoptarea Codului de etică
A intrat în vigoare Codul de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, aprobat prin Ordinul 4831/2018 al Ministerului Educației Naționale. Acesta este aplicabil nu numai personalului didactic de predare, ci și personalului auxiliar, de conducere, de îndrumare, de control și celui asociat în cadrul instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, particular și confesional, în inspectoratele școlare și unitățile conexe ale acestora.