TACTIC, o școala de vară de jurnalism și comunicare pentru studenții și elevii băcăuani

În perioada 2-3 septembrie 2013, Centrul Europe Direct Bacău organizează Școala de vară TACTIC (training, atitudine, cetățenie, tehnologie, informație, comunicare), un eveniment ce se adresează pe de o parte studenților de la specializări în comunicare și relații publice, pe de altă parte elevilor de la profile socio-umane (clasele a XI-a și a XII-a) din județul…

Citește

Avem liber pe 10 decembrie

Vom avea liber pe 10 decembrie 2012. Când spun noi mă refer la studenți. Decizia aparține Guvernului României și vine în sprijinul studenților care învață în alte zone decât cele în care își au domiciul și care vor să meargă acasă, în colegiu, ca să voteze. Printre aceștia mă număr și eu, așa că văd…

Citește

Prietenul studenților #4

Prietenul studenților, adică moi, revine cu noi știri și oportunități pentru studențimea română. ANST publică metodologia programului „Delegat de Tineret la Naţiunile Unite” sesiunea 2013. Anul trecut, tânărul care a reprezentat România la ONU a fost Bogdan Baciu, fost vicepreședinte al CJE Suceava, elevul anului 2011 la Fundația Patriciu, actualmente senior CNE, student și librar la…

Citește

Sunt student și am o problemă. Cui și cum mă adresez?

De curând, am participat la Școala de Toamnă Student ARC, un eveniment studențesc organizat de Societatea Academică Română și ANOSR. Miza, una nobilă, desigur. Poate prea nobilă: să combatem corupția din universități. E un început, într-adevăr, dar hai să-ncepem prin a ne informa colegii cu privire la drepturile lor. Câte dintre asociațiile studențești din facultăți…

Citește

Studenţii îşi cer drepturile extraterestre

Alianţa Naţionala a Organizaţiilor Studenţeşti din România se luptă de ceva vreme pentru adoptarea Statutului Studentului, un document care aduce mai multe noutăţi în învăţământul universitar. Un proiect de ordin de ministru se află deja pe masa MECTS şi este pe cale de a fi adoptat. ANOSR a demarat o campanie de mediatizare a Statutului…

Citește