Cum să nu pui un panou Regio

50.000 de lei costă informarea și publicitatea pentru proiectul de modernizare a străzilor I.L. Caragiale – Milcov – Intersecție strada Letea. Principalele efecte ale acestei publicități sunt panourile alb-albastre pe care le vedeți (sau ar trebui să le vedeți) de-a lungul străzilor care se află în lucru.

Citește

Am speriat Bruxelu’ cu Pasarela Mărgineni

Bag mâna-n foc că cei de la Comisia Europeană au trăit un șoc săptămâna trecută când au auzit că se inaugurează Pasarela Mărgineni. Contractul pentru Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), proiect finanțat din fonduri europene care include, printre altele, modernizarea pasarelei Mărgineni, a fost semnat în aprilie 2012, deci în plină campanie electorală. Nimeni nu…

Citește

Proiectul de stimulare a consumului de pește în Regiunea Nord-Est, la final

Ieri am participat la conferința de presă prilejuită de finalizarea proiectului regional „Promovarea produselor piscicole și de acvacultură”, implementat în perioada iulie 2011 – iulie 2013 de Consiliul Județean Bacău. Finanțat prin POP (Programul Operațional pentru Pescuit), scopul proiectului a fost stimularea consumului de pește și produse din pește la nivelul Regiunii Nord Est.

Citește

Un slogan care îmi dă fiori: „Vrem România Mare, nu regionalizare!”

Observ că plutește în aerul din spațiul carpato-danubiano-pontic o dorință reală de unire cu Basarabia. Să zicem că și eu mi-aș dori asta, însă vă spun sincer că nu în condițiile actuale. De altfel, unirea Basarabiei cu România este aproape imposibilă. Unu la mână, implicațiile geopolitice sunt imense. În primul rând, suntem în Uniunea Europeană…

Citește

Impactul fondurilor europene în comunitatea băcăuană

Am peste cinci ani de blogging în spate, iar în tot acest timp am participat la zeci de evenimente care au avut ca temă centrală proiecte cofinanțate din bani europeni. Fericitele semnări de contracte, interesantele conferințe de presă și memorabilele inaugurări sunt aspectele scorțoase ale proiectelor realizate cu ajutorul fondurilor europene. Ceea ce contează cu…

Citește