Opoziția reunită a decis: curățenia din oraș poate să mai aștepte

Tot am stat și m-am întrebat de ieri și până astăzi de ce ar vota un consilier local, indiferent de culoare, împotriva operaționalizării obligatoriului Serviciu Municipal de Utilități Publice (SMUP), primul pas pentru a avea mai multă curățenie și lumină pe străzile orașului.

M-am tot gândit, am zis să nu scriu la cald, dar în cele din urma nu am găsit niciun răspuns rațional în afară de votul pur politic, dictat de la partid, dat împotriva unei administrații care s-a apucat serios de treabă. Pe cine deranjează asta? Cumva pe băieții deștepți care nu mai pot să mulgă bugetul? Sau pe cei dispuși să facă tot ce ține de ei ca în următorii 4 ani să nu dăm înainte?

În urma votului negativ de ieri al opoziției unite din Consiliul Local (PER-PSD-PPU-PRO-Chirilescu), nu putem pune la punct organigrama, nu putem aloca minimile fonduri necesare, nu putem detașa personalul din cadrul primăriei, nu putem continua achiziționarea de utilaje moderne pentru curățenie.

Pe deasupra, ne paște o ditamai amenda din partea Autorității Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) din cauza că încă avem măturătorii în organigrama primăriei și a faptului că SMUP nu a fost operaționalizat încă din 2018, când fosta administrație l-a înființat fără a duce demersul la capăt.

Dacă ANRSC va amenda municipiul Bacău, ce ziceți, să le trimitem amenda acasă? Asta pe lângă faptul că ar trebui cu toții să îi amendăm cu mesaje și cu petiții pentru amânarea curățeniei în Bacău.

IMG_8233b

One thought on “Opoziția reunită a decis: curățenia din oraș poate să mai aștepte

  1. Imi pare rau sa va spun,dar nu am crezut ca se poate si mai rau dupa Stavarache si Necula.Mizeria din oras este dezamagitoare.Bagati-va in cei care fac mizerie.Responsabilizati pe cei care sunt angajati sa urmareasca curatenia din oras.Luati exemplul Vasluiului daca Oradea nu va spune nimic.
    Prima imagine a unui gospodar este curatenia.Sincer,este jalnica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *