Avancronică pentru ședința ordinară a Consiliului Local Bacău din 22 mai 2018

30 de proiecte de hotărâre urmează să dezbatem și să fie supuse aprobării la ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Bacău de astăzi. Urmând să înceapă la ora 15:00, întrunirea are loc, așa cum am fost obișnuiți, la Centrul de Afaceri și Expoziții.

Interesant este că niciun proiect de pe ordinea de zi nu este inițiat de primarul Necula, toate inițiativele purtând semnătura viceprimarilor Scripăț și Ștefan. Printre ele se numără o serie de investiții publice, concesionări, închirieri de obiective din proprietatea municipiului, asocieri pentru desfășurarea unor evenimente locale, dar și câteva situații finale pentru anul bugetar trecut.

Rezumatul proiectelor care intră astăzi la vot:

  • 1. conferirea titlului de cetățean de onoare al municipiului Bacău domnului Valeriu Popa;
  • 2. acordarea unui premiu de 5.000 de lei doamnei Jicmon Ileana, care a împlinit vârsta de 1o0 de ani;
  • 3. aprobarea contului de execuție final al bugetului local pe anul 2017:

Venituri:
– aprobate inițial: 387,9 milioane lei;
– aprobate definitiv: 436,7 milioane lei;
– încasări: 395,7 milioane lei.

Cheltuieli:
– aprobate inițial: 443,2 milioane;
– aprobate definitiv: 492,1 milioane;
– plăți efectuate în total: 398,1 milioane.

Așadar, credite bugetare de 94 de milioane rămase neangajate, necheltuite la finalul anului 2017.

  • 4. rectificarea bugetului local pe anul 2018:

+ 2,1 milioane lei reprezentând sume defalcate din TVA pentru finanțarea unor cheltuieli descentralizate în educație;
+ 424.838 lei după semnarea contractului pentru desfășurarea proiectului „Sprijinirea municipiului Bacău pentru asigurarea managementului performanței și calității”, finanțat prin POCA.

  • 5. alocarea a 39.900 lei către Asociația Artiștilor Naivi din România pentru manifestarea Unitate prin cultură: Festivalul Național de Artă Naivă (25 mai – 15 iunie);
  • 6. modificarea destinației unui contract de concesionare cu GSEROM SRL din sediu firmă în spațiu de prestări servicii – salon de coafură și alte activități de înfrumusețare pentru o suprafață de teren de 16 mp din str. 1 Mai nr. 5;
  • 7. alocarea sumei de 72.500 lei și punerea la dispoziție a pavilionului expozițional din cadrul Centrului de Afaceri și Expoziții către ACS Adamas Bacău pentru organizarea Concursului Internațional de Dans Sportiv WDSF Bacău Dance Open – ediția a II-a;
  • 8. transmiterea dreptului de concesiune de la SC GIANIN SRL la Bighiu Florina pentru un teren de 25,68 mp;
  • 9. alocarea a 16.700 lei către DJST Bacău pentru Crosul „Ziua Olimpică” (1 iunie 2018);
  • 10. transmiterea dreptului de concesiune de la SC HIPOCRAT SRL la Cârlan Luminița și Eugen-Dan pentru un teren de 12,85 mp;
  • 11. modificarea organigramei Poliției Locale după promovarea în grad profesional a doi polițiști locali;
  • 12. aprobarea planului urbanistic de detaliu (PUD) pentru construirea unui bloc P+4E pe str. Costache Negri nr. 31 (beneficiar: RUD Construct Group SRL);
  • Screen Shot 2018-04-27 at 07.19.5213. punerea la dispoziție a unor spații ale Centrului de Afaceri și Expoziții către ACS Rally Spirit și către OAR Bacău-Neamț pentru organizarea Raliului Moldovei (11-16 iunie), respectiv a Forumului zonal de arhitectură și urbanism „Moldova Reper 2030” (7-9 iunie);
  • 14. aprobarea unui PUZ pentru construirea a două imobile STEH+P+7E+8R și P+2E în str. Ștefan cel Mare nr. 32 de către SC Arena Residence SRL;
  • 15. demararea procedurii de selecție a candidaților pentru funcțiile de directori executivi (general, comercial, financiar, tehnic) la Thermoenergy Group SA;
  • 16. aprobarea unui PUZ pentru introducerea în intravilanul al municipiului Bacău a suprafeței de teren de 417 mp din str. Lupeni pentru construirea unei locuințe și pentru împrejmuirea terenului, beneficiar fiind Brașoveanu Ancuța Elena;
  • 17. modificarea HCL 160/2018 privind aprobarea de principiu a creșterii prețului la gigacalorie;
  • 18. mandatarea împuterniciților în AGA Thermoenergy Group pentru aprobarea situațiilor financiare pe anul 2017;

– cifra de afaceri: 61,3 milioane lei;
– profit: – 1,8 milioane lei.

  • 19. mandatarea împuterniciților în AGA la Societatea de Servicii Publice Municipale SA pentru aprobarea situațiilor financiare pe anul 2017;

– cifra de afaceri netă: 1.986.611 lei;
– profit: – 281.625 lei

  • 20. plata sumei de 2.000 lei reprezentând cotizația pe anul 2018 către Asociația Administratorilor de Piețe din România;
  • 21. închirierea prin licitație publică a patru spații din hala Pieței Centrale;
  • 22. aprobarea documentației tehnico-economice (faza SF) pentru retehnologizarea centralelor termice SACET Bacău prin instalarea de echipamente transferate fără plată – CT 1 Parc, CT Grup Școlar Anghel Saligny, CT Prefectură, CT 2 Miorița, CT 3 Miorița.

Valoarea investiției: 4,6 milioane lei cu TVA;

  • 23. aprobarea unei cereri de extindere a spațiului de locuit dintr-o locuință socială ocupată de Stanciu Ionuț în str. I.S. Sturza nr. 47;
  • 24. aprobarea documentației tehnico-economice (faza DALI) pentru amenajarea și schimbarea parțială a destinației la corpul de clădire C2 de la Colegiul Grigore Antipa în laborator de alimentație;

Valoarea investiției: 1,54 milioane lei.

  • 25. completarea inventarului bunurilor din domeniul public;
  • 26. aprobarea dreptului de uz și de servitute către Delgaz Grid SA asupra unor suprafețe de teren din str. 9 Mai pentru alimentarea cu energie electrică a viitorului sediu DNA Bacău;
  • 27. alipirea a trei terenuri în suprafață de 25.610 mp din str. Banu Mărăcine nr. 2 (Baza Sportivă Lucrețiu Avram);
  • 28. completarea domeniului privat al municipiului Bacău cu 5 terenuri pentru balcoane, căi de acces, garaje și o magazie;
  • 29. concesionarea directă a unui teren de 4 mp către Grădinaru Costel-Cristinel și Geanina, respectiv Grămadă Gheorghe-Cristian din str. Prieteniei bl. 3, sc. B pentru realizarea unui balcon;
  • 30. alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local Bacău pentru perioada iunie-iulie 2018.

Documentațiile complete ale proiectelor de hotărâre le găsiți aici. Vă reamintesc că întâlnirile Consiliului Local sunt publice și au loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Mai precis, în a doua clădire de la dreapta la stânga, la etajul 1. Repet, absolut toate ședințele sunt publice și deschise cetățenilor. Ședințele comisiilor au avut loc ieri.

Întrebări, sugestii, lucruri care ar trebui adăugate, modificate sau spuse privind aceste proiecte?

6 thoughts on “Avancronică pentru ședința ordinară a Consiliului Local Bacău din 22 mai 2018

  1. „Avancronică pentru ședința ordinară a Consiliului Local Bacău din 27 aprilie 2018”

    De ce titlul este cu 27 aprilie, daca este scris in 22 mai?

  2. Când se vor repara străzile din orasul Bacău, cănd se va fluidiza circulația și când va dispare mizeria din zona Pieței Centrale?

  3. Blocul de patru etaje pe Str. Costache Negri nu cumva e cam ingramadit acolo? Nu ar mai trebui aprobate planurile urbanistice si autorizate constructiile care maresc si mai mult densitatea in zone urbane deja foarte compacte. Accesul trebuie pus pe cresterea spatiului si nu pe diminuarea lui.

    1. Ba da, tocmai de asta eu am votat împotriva acestui plan urbanistic propus. Proiectul nu a fost aprobat, este a doua oară când a fost pus pe ordinea de zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *