Trei evenimente la care voi fi prezent săptămâna asta

Cine a zis că luna decembrie e dedicată sărbătorilor, vacanțelor, deci lenevelii, acelora sigur le place să stea prea mult sub plapumă. Nu că mie nu mi-ar plăcea, dar de acolo nu voi putea niciodată să-mi pun în aplicare ideile, planurile, chiar visurile, dacă vreți. Până la adoptarea bugetului pentru 2015 și învestirea lui Klaus Iohannis la Cotroceni, două lucruri foarte importante pentru România, să vă zic trei dintre evenimentele care au loc săptămâna aceasta în București și la care voi fi prezent.

Azi, 9 decembrie: Dezbatere despre statul de drept și drepturile electorale de Ziua Internațională Anticorupție

Invitați:
Thorsten Geissler – director Programul Statul de Drept Europa De Sud-Est, Konrad Adenauer Stiftung
Daniel Morar – judecător Curtea Constituțională
Cristi Danileț – judecator, membru CSM
Dan Tapalaga – redactor șef Hotnews.ro
Moderator: Laura Ștefan – expert anticorupție @ Expert Forum

dezbatere expert forum consolidarea statului de drept

Joi, 11 decembrieLiderJust Café. Rolul justiţiei şi al presei în democraţie II @ Universitatea „Nicolae Titulescu”

Invitați:
Bogdan Micu – Conferențiar Universitar Doctor, Decan al Facultății de Drept, Universitatea Nicolae Titulescu
Dean Thompson – Însărcinatul cu Afaceri al Misiunii Diplomatice al Statelor Unite ale Americii în România
Paul Brummell – Excelența Sa, Ambasadorul Marii Britanii în România
Paul Radu – jurnalist RISE Project
Attila Biro – jurnlist Gândul

liderjust cafe titulescu

12-14 decembrie: Conferința Alumnilor FES 2014, care va fi deschisă vineri cu Lansarea studiului Tineri în Romania: griji, atitudini, aspiratii si stil de viață

Invitați:
Matthias Jobelius – reprezentantul FES în România și Moldova
Cătălin Stoica – director general CURS (Centrul de Sociologie Urbană și Regională)
Mircea Geoană – senator
Claudiu Crăciun – lector SNSPA
Henning Meyer – editor Social Europe Journal, London School of Economics (UK)
Moderator: Victoria Stoiciu

Pe durata conferinței vor mai fi prezenți Cornel Ban, Dragoș Pîslaru, Florentin Iancu, Francesco Berlingieri, Daniel Sandu, Radu Magdin, Natalia Ermicioi, Mihai Sturzu, Liviu Pop, Gabriel Petrea, Marius Lazăr, Radu Cinpoeș, Ioana Lupea, Cristan Chiscop etc.

conferinta alumnilor fes 2014

 

One thought on “Trei evenimente la care voi fi prezent săptămâna asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *