APOR, lăsați consiliile elevilor în pacea Domnului!

Dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem. Cam asta pare a fi principiul după care APOR (Asociația Părinți pentru Ora de Religie), extensia din societatea civilă a Bisericii Ortodoxe Române aka BOR, se raportează la elevi. După ce au încercat să le bage orele de religie pe gât elevilor și părinților, au lansat ideea că abstinenţa…

Citește

Fiți independenți, căci doar așa vă puteți reprezenta colegii!

Acesta a fost principalul mesaj pe care l-am transmis vineri, la Adunarea Generală a Consiliului Județean al Elevilor, reprezentanților elevilor băcăuani din licee. Ei s-au întrunit în perioada 7-8 ianuarie la Colegiul Tehnic „N.V. Karpen”, la invitația CJE Bacău, care a organizat o serie de ateliere, traininguri și sesiuni de team-building pentru președinții consiliilor școlare ale elevilor…

Citește

Tinerii din Bacău nu prea sunt lăsați să folosească terenurile de sport de la școli și licee

Update: Harta și programul terenurilor de sport publice din municipiul Bacău Zilele trecute, când m-am întâlnit cu trei dintre liderii elevilor băcăuani ce sunt pe cale să pună bazele unei organizații independente prin care să reprezinte elevii băcăuani, am ajuns împreună la concluzia că sunt o grămadă de probleme pe care le poate rezolva Asociația…

Citește

ISJ Bacău, elevilor: „Sunteți subordonați nouă!”

Într-un interviu publicat aseară de Vlad Popovici (președintele Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”), Dragoș Popa, liderul elevilor băcăuani, a făcut cunoscută presiunea pe care Inspectoratul Școlar Județean Bacău o pune pe membrii Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Bacău când aceștia „îndrăznesc” să facă demersuri pentru rezolvarea problemelor colegilor lor.

Citește

CJE (re)unește elevii băcăuani

Ieri, pe o vreme nu tocmai prielnică, noul Consiliul Județean al Elevilor Bacău a organizat un marș prin care a reușit să scoată sute de elevi în centrul Bacăului ce au demonstrat că iubesc România. Uau! Ultima oară când CJE Bacău a organizat un marș de amploare s-a întâmplat în 2011, când subsemnatul am fost capul răutăților…

Citește

Dacă nu voi, elevii, atunci cine?

În aprilie, câștigam Conferința studențească anuală „CONSTANT” cu un studiu despre transparența și consultarea cetățenilor în administrația publică locală. Spuneam acolo că instituțiile publice de la nivel local sunt în continuare reticente la utilizarea mijloacelor moderne în comunicarea cu cetățenii și că e nevoie de programe de formare pentru dezvoltarea competențelor funcționarilor publici în acest sens….

Citește

Alegeri în licee. Din nou. Candidați!

E începutul anului școlar, iar lupta de afirmare între elevi se ascute din nou. Nu numai în clase și la baluri, sper eu, ci în primul rând la alegerile pentru funcțiile de reprezentanți ai elevilor în licee. Alegerile pentru Consiliile Școlare ale Elevilor vor avea loc la sfârșitul lunii octombrie. Până atunci, elevii dornici de implicare trebuie să își…

Citește

Ironia bunăvoinței la CJE

Nu e amuzant că în 2010-2011, când nimeni din board-ul Consiliului Județean al Elevilor Bacău nu era la Crucea Roșie, instituția ce reprezintă elevii băcăuani a desfășurat trei activități importante în parteneriat cu Crucea Roșie Bacău, iar acum, în mandatul 2013-2014, când cel puțin două persoane din structura de conducere a CJE sunt în Crucea Roșie…

Citește

Băcăuanca Delia Lepădatu a fost aleasă vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor

În urma alegerii lui Eduard Mititelu (Botoșani) în funcția de președinte al Consiliului Național al Elevilor, una dintre funcțiile de vicepreședinte ale structurii reprezentative a elevilor a devenit vacantă. Drept urmare, astăzi, în cadrul Adunării Generale a CNE de la Brașov, au fost organizate alegeri pentru președinția Consiliului Regional al Elevilor Nord-Est, câștigătorul scrutinului fiind…

Citește

Promisiunile noului președinte al CRE Nord-Est – ca să fie scrise!

În weekend, adică între 6 și 8 decembrie 2013, Bacăul a găzduit pentru prima dată Conferința Regională a reprezentanților Consiliilor Județene ale Elevilor din Regiunea Nord-Est (Moldova). Evenimentul a fost organizat de CJE Bacău și a adunat liderii elevilor din Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Bacău, care au ales o nouă conducere a Consiliului…

Citește