Mergând pe străzile și prin parcurile băcăuane zilele acestea pentru a strânge semnăturile necesare ca să participăm la alegerile locale din 27 septembrie, am întâlnit destui băcăuani care m-au susținut în 2016 și care de data aceasta fie se gândesc de două ori înainte să își pună semnătura pe liste, fie nu semnează deloc. Principala frică: să nu fie chemați din nou la poliție, ca să dea cu subsemnatul că e iscălitura lor pe respectivele liste.
Context: în primăvara anului 2016 mi-a fost respinsă candidatura independentă pentru Primăria și Consiliul Local Bacău de către Biroul Electoral Municipal și mi-am câștigat ulterior dreptul de a fi în competiție la Tribunal, după ce 4 judecători au spus că semnăturile mele sunt perfect valabile după ce am stat o lună în stradă cu voluntarii mei.
Ce să vezi, povestea nu s-a terminat, chiar dacă obținusem 7.311 voturi (13,6%) la alegeri. Sistemul politic local, cu ramificații și legături foarte curioase în mediul judiciar, mi-a cautat nod în papură în continuare. Motiv pentru care au început să-mi verifice (din nou!) semnăturile, citând sute și sute de băcăuani la poliție. În cele din urmă, dosarul a fost clasat, că nu aveau ce găsi.
De obicei nu vă cer lucruri, dar de data aceasta chiar aș avea nevoie de ajutorul vostru, astfel încât Alianța USR-PLUS, care mă susține pentru postul de viceprimar al municipiului Bacău, să poată intra în competiția electorală atât pentru Primăria Bacău și Consiliul Local, cât și pentru Consiliul Județean.
Vom tot avea acțiuni stradale de colectare a semnăturilor și mai ales pentru a vorbi cu cetățenii, dar vă încurajez în paralel să descărcați listele, să le completați în cercul vostru de prieteni, printre apropiați, și să mă contactați pentru a intra în posesia lor. Ne-ar fi de mare ajutor!
Formularele, aici:
Un ghid de completare, aici: https://www.usrplus.ro/descarca-formular
Pentru orice nelămurire, vă stau la dispoziție fie în comentarii, fie în privat.
Semnați, ca să aveți ce să votați! Mulțumesc! 🙂
Am urmarit cu interes evolutia ta de la un tanar elev implicat la un tanar cu interese in administratia publica locala. O evolutie as spune destul de determinata si ambitioasa (in sensul pozitiv). Au fost multe situatii in care am apreciat implicarea ta pentru principiile pe care le-ai sustinut (cazul cu dosarele pe Legea 350 spre ex) sau luarile de pozitie din Consiliul LOcal si aspectele pe care le-ai semnalat. Cred ca, daca vei continua sa mergi pe acest trend, vei putea sa obtii rezultate pozitive si vei creste tu ca persoana dar si ca profesionist. Din pacate insa, administratia publica nu este un loc in care sa te definisti tu ca persoana si ca si cariera. Exemplele pe care le-am avut pana acum in viata politica ne-au demonstrat cu tarie ca un om intrat in acest ”balci” se va preocupa mai mult de imaginea sa politica si mai putin de a face efectiv lucrurile de care orasul are nevoie. Motivele sunt: lipsa experienței reale in management, lipsa informațiilor, opozitia virulenta a aparatului administrativ (acest ”profesionisti din promarie care prefera sa stea decat sa faca ceva), lipsa sprijinului din CL sau din randul celorlalti, lipsa unei echipe proprii de profesionisti. Deci, nu cred ca lipsa rezultatelor unui Primar vine neaparat din lipsa unor principii sau din urmarirea interesului propriu in detrimentului celui general ci din piedicile pe care mediul si conjunctura le pune in calea sa.
Daca vei dori sa ai rezultate, parearea mea este ca mai intai trebuie sa obtii experienta in mediul privat, sa inveti sa”muncesti” zi de zi alaturi de oameni si sa devii un lider care atrage si mobilizeaza oamenii mai intai intr-o echipa mai mica (10-15 pers) si apoi sa creasca la echipe si responsabilitati mai mari(cu oameni profesioniști).
Din pacate, nici partenerul pe care l-ai ales in aceasta candidatura nu are ce sa te invete pentru ca la randul lui are aceasta lipsa. Palaria conducerii unui oras este prea mare pentru cine nu are suficienta tarie si competenta in management.
Cu regret iti spun ca ar trebui sa te feresti sa intri acum in Primarie, pentru ca, desi e greu de renuntat acum, eventualul castig personal de acum te va schimba in rau si nu in bine. In nici un caz nu vei evolua ca persoana si profesionist, ci doar in statut.
Cea mai grea lupta este cea impotriva propriului orgoliu…..
PS: nu este nici un politician actual sau wannabe care să fi castigat aceasta lupta
Eu am alta parere…..sunt satul de cei experimentati in management, experienta in mediul „privat” bla, bla, bla !
Se vad rezultatele experimentatilor ?
Au facut averi din contracte „legale” cu primaria si alte autoritati ale statului. In acelasi timp se vaicaresc ca ce rau le merge si cum nu-si recupereaza investitiile ( evident ale matusiii Tamara )
Continua pe linia aleasa si nu te da batut chiar daca rezultatele nu sunt foarte vizibile !
Sa stii ca „valurile” pe care le faci sunt remarcate si de dusmani si de sustinatori.
@Adriana
Ar fi bine sa te prezinti Adriana,sa stim si noi cine esti,cu ce te ocupi.Asa Adriana poate fi oricine din sute de mii de Adriana(daca asta e numele tau adevarat si nu un nickname).Daca ar sti cine esti poate domnul consilier ar tine cont de „sfaturile” tale „pretioase”.
Parerea mea e ca ai depus un efort foarte mare sa scrii ditamai compunerea doar ca sa-l descurajezi pe domnul consilier sa mai activeze in politica si sa-l indrepti spre mediul asazis privat.
Domnule Consilier,
Alegerile locale(democratice,conform legii) trebuiau sa aiba loc daca nu ma insel in mai-iunie 2020.Vad ca niciunul dintre asazisii oponenti ai actualului nu a semnalat acest lucru chiar daca este pandemie,etc.
Eu vad ca de 2 luni actualul isi continua mandatul(in afara duratei de 4 ani pentru care a fost ales) intr-o liniste complice a intregii populatii bacauane.
Asa ca eu ma rog la Dumnezeu sa se tina alegerile locale daca nu la termenul legal ,macar la noul termen stabilit adica pe 27 septembrie 2020.Exista marele pericol ca si acest termen sa fie amanat ceea ce este pentru mine de neacceptat si de nesuportat.
Daca pandemia va amana din nou aceste alegeri propun ca actualul sa fie inlocuit de o conducere Mapn interimara asa cum a fost la spitalul de la Suceava in timpul starii de urgenta.