Mâine, de la 8:30, o ședință maraton a Consiliului Local al municipiului Bacău se va desfășura la Centrul de Afaceri și Expoziții, pe ordinea de zi fiind înscrise aproape 50 de proiecte de hotărâre supuse aprobării. Printre ele se regăsesc investiții, asocieri pentru lucrări de interes public, facilități fiscale, regulamente municipale, fonduri pentru tineret, planuri urbanistice destul de interesante, dar și câteva spețe interesante și despre care urmează să discutăm mâine, pe larg, având în vedere că unele dintre ele se află la limita legalității.
Până atunci, așa cum v-am obișnuit, mai jos aveți rezumatul tuturor proiectelor propuse:
- 01. punctul de vedere al aparatului de specilitate al primarului asupra raportului comisiei speciale de analiză și verificare a angajamentelor legale/bugetare;
- 02. aprobarea contului de execuție bugetară pe trimestrul I;
- 03. aprobarea contului de execuție bugetară pe semestrul I;
- 04. aprobarea regulamentului Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Bacău;
- 05. mandatarea împuterniciților în AGA SSPM în vederea completării cu 2 membri provizorii în consiliul de administrație al societății până la finalizarea procedurii de selecție;
- 06. redeschiderea activității Târgului Auto Obor Șerbănești cu respectarea măsurilor Covid;
- 07. reducerea cu 25% a chiriilor lunare stabilite în contractele de închiriere pentru amplasamentele din incinta Târgului Auto Obor Șerbănești pe perioada stării de alertă, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2021;
- 08. aprobarea documentației tehnico-economice (faza SF) pentru racordarea la rețeaua de termoficare a Spitalului TBC (valoare totală de 818 mii lei cu TVA);
- 09. stabilirea modalității de gestiune a unor activități din cadrul Serviciului public de salubrizare din municipiul Bacău, în conformitate cu Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice;
- 10. darea în administrare a gestiunii a unor activități din cadrul Serviciului public de salubrizare către Serviciul Municipal de Utilități Publice (SMUP) Bacău;
- 11. darea în administrare a gestiunii activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare din cadrul Serviciului public de salubrizare către Serviciul Municipal de Utilități Publice (SMUP) Bacău;
- 12. stabilirea modalității de gestiune a Serviciului de iluminat public;
- 13. darea în administrare a gestiunii a Serviciului de iluminat public către Serviciul Municipal de Utilități Publice (SMUP) Bacău;
- 14. actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat;
- 15. concesionarea directă a unor suprafețe de teren de 6 și 7 mp din str. Tazlăului nr. 3 pentru ridicarea a două balcoane la formele și dimensiunile celor de mai sus;
- 16. transmiterea dreptului de concesiune prevăzut în unele contracte de concesionare;
- 17. prelungirea unor contracte privind dispensarele medicale din municipiul Bacău (Vodă Irina Cerasela și Chioreanu Rodica);
- 18. aprobarea Planului urbanistic zonal pentru construirea unui imobil S+P+3 pe str. Alecu Russo nr. 15A, beneficiar Milibuz SRL;
- 19. aprobarea devizului general actualizat (faza proiect tehnic) pentru amenajarea de urgență a etajelor 4 și 5 aferente clădirii Spitalului Municipal în contextul Covid-19 (a ajuns la 15,8 milioane lei cu TVA);
- 20. plata a 3.000 de lei reprezentând cotizația la Asociația Administratorilor de Piețe din România;
- 21. acordarea unui drept de servitute de trecere, auto și pietonal pentru 110 mp din str. Pictor Aman în favoarea Urban Building SA pentru construirea blocului cu PUZ aprobat la ședința anterioară;
- 22. aprobarea Planului urbanistic zonal (PUZ) pentru introducerea în intravilan a 238.251 mp și pentru realizarea construirii unui complex multifuncțional de către Dedeman SRL în zona fermelor agricole din Șerbănești pe o suprafață de 814.708 mp;
- 23. acceptarea donației terenului de 284 mp din Calea Moinești și aprobarea protocolului cadru de colaborare cu Dedeman și Lidl pentru construirea unui sens giratoriu;
- 24. asocierea cu Consiliul Județean Bacău pentru realizarea și finanțarea unui nou pod peste Râul Bistrița între str. Milcov și rețeaua stradală Letea Veche;
- 25. acordarea unui premiu de 5.000 de lei doamnei Muntenașu Elena care a împlinit vârsta de 100 de ani;
- 26. constituirea unei echipe mobile pentru invervenția de urgență în cazurile de violență domestică;
- 27. prelungirea mandatului consiliului de administrație al Societății de Servicii Publice Municipale (SSPM) SA pe o perioadă de 2 luni, dar nu mai mult de data finalizării procedurii de selecție a noilor administratori;
- 28. aprobarea raportului trimestrului II pe anul 2021 referitor la stadiul realizării măsurilor cuprinse în Planul de calitate a aerului în municipiul Bacău;
- 29. actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public;
- 30. aprobarea regulamentului pentru organizarea și funcționarea activității de voluntariat din cadrul municipiului Bacău, instituțiilor și serviciilor publice de interes local aflate sub autoritatea Consiliului Local;
- 31. actualizarea bugetului proiectului de modernizare a Cinema Orizont – Hub pentru Tineret;
- 32. mandatarea împuterniciților municipiului în AGA Thermoenergy pentru aprobarea contractării de angajamente sub forma de scrisoare de garanție bancară de bună plată în valoare de 68.000 lei;
- 33. aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente semestrului I și II al anului școlar 2020-2021 pentru elevii din învățământul preuniversitar;
- 34. aprobarea dreptului de uz și de servitute către Delgaz Grid SA asupra unor suprafețe din mun. Bacău;
- 35. îndreptarea erorii materiale strecurate în HCL 187/2021 prin care s-a aprobat Planul urbanistic zonal (PUZ) pentru construirea unui bloc de locuințe colective și spații comerciale S+P+10 pe str. Pictor Theodor Aman nr. 33 (în spatele Universității George Bacovia), beneficiar Urban Building SRL;
- 36. îndreptarea erorii materiale strecurate în HCL 201/2020 prin care s-a aprobat Planul urbanistic zonal (PUZ) pentru construirea de spații birouri, spații comercializare produse alimentare și nealimentare în str. Poligonului nr. 4;
- 37. aprobarea concesionării directe a suprafeței de 84 mp teren ce reprezintă cota indiviză aferentă imobilului proprietate a domnilor Murgu Gheorghe Cristian și Dobrin Clara din cartierul Habitat Izvoare;
- 38. concesionarea directă către Daniela Corban a spațiului cu destinația de cabinet medical și a terenului aferent din mun. Bacău din str. Martir Horia nr. 1;
- 39. aprobarea Planului urbanistic zonal (PUZ) pentru construirea ansamblului de locuințe colective cu spații comerciale la parter în str. Ștefan cel Mare nr. 56, beneficiar Romtrust & Bau SRL;
- 40. aprobarea comisiei de punere în aplicare a Legii 350/2005 a finanțărilor nerambursabile (fondul de tineret);
- 41. aprobarea programului anual al finanțărilor nerambursabile pe anul 2021: 100.000 de lei pentru activități de tineret;
- 42. aprobarea închirierii prin licitație publică a spațiului situat în incinta PT 62 din str. Călugăreni nr. 3 BIS pentru o cantină socială;
- 43. alegerea președintelui de ședință pentru lunile august, septembrie și octombrie 2021;
- 44. aprobarea regulamentului pentru atribuirea, utilizarea și digitalizarea locurilor de parcare de pe raza municipiului Bacău;
- 45. aprobarea Planului urbanistic zonal (PUZ) pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional „George Enescu” pe terenul de 2,1 milioane mp din municipiul Bacău și comuna Sărate, beneficiar CJ Bacău;
- 46. aprobarea regulamentului de ordine interioară al Adăpostului câinilor fără stăpân și a protocolului de colaborare cu ONG-urile de profil;
- 47A. îndreptarea erorii materiale strecurate în HCL 186/2021 prin care s-a aprobat Planul urbanistic de detaliu (PUD) pentru realizarea unui bloc de locuințe și spații comerciale la parter D+P+8 pe str. Ștefan cel Mare nr. 40B, beneficiar SC Arena Residence SRL;
- 47B. aprobarea bugetului Thermoenergy Group SA pe anul 2021;
- 47C. aprobarea Planului urbanistic zonal (PUZ) pentru construirea unui ansamblu de locuințe colective pe Calea Moldovei nr. 190, beneficiar Preda Constantin, Preda Marinela, Moisă Ștefan, Moisă Anișoara, Moisp Ioan și SC Elisa SRL;
Documentația completă pentru toate proiectele de hotărâre o găsiți aici, în Monitorul Oficial Local. Începând cu octombrie 2020, proiectele de hotărâre sunt publicate nu doar în format scanat, ci și în format pdf indexabil.
Vă reamintesc că întâlnirile Consiliului Local sunt publice și au loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Mai precis, în a doua clădire de la dreapta la stânga, la etajul 1. Prin urmare, absolut toate ședințele sunt publice și deschise cetățenilor, deci vă aștept la Centrul de Afaceri și Expoziții!
Ne vedem la ședință!
Poate e offtopic dar are legatura, oricum, cu problemele urbei. Am citit articolul despre colectarea selectiva a gunoaielor incepand cu 7 August, din Desteptarea, unde ati descris etapele si problemele de rezolvat, dar nu am putut sa comentez acolo pentru ca publicatia se fereste de o relatie directa cu cititorii, nesuportand critici asupra bias-ului pro psd ce-l practica cu patos.
Revenind, ce as avea de semnalat este lipsa unei informari a cetatenilor si modul defectuos (sau inexistent) de distribuire a pubelelor la case, si aici ma refer la zona in care locuiesc, Izvoare, unde a trecut intr-o zi, ca fulgerul, (fara niciun anunt premergator, de niciun fel, nici in presa nici la cutia postala sau afisaj stradal) o masina cu 2sau 3 persoane importante in ea, care au binevoit sa lase la repezeala cate o pubela galbena exclusiv la casele unde, intamplator, se afla cineva la poarta sau pe unde latrau cainii mai tare si proprietarii au aruncat un ochi sa vada despre ce-i vorba.
Ca atare, daca nu am fost acasa in momentul ala, ora la care unii oameni mai si muncesc, care pe unde, ce trebuie sa fac sa „capat” o pubela din aia, ca sa-mi fac datoria de cetatean constient si selectiv ?
Nu s-a popularizat nicio posibilitate de a contacta pe cei raspunzatori sau competenti in a da vreo relatie, si eu ma consider un cetatean informat, sa nu mai spun ca am vecini care au un contact foarte dificil cu autoritatile din cauza de varsta, deplasare greoaie, etc..etc…
Aveti vreo posibilitate sa remediati aceasta situatie absurda ?
Sigur că da, transmitem la SOMA. Este responsabilitatea operatorului să împartă recipientele tuturor utilizatorilor.
De asemenea, vă recomand să sunați direct la SOMA. Noul dispecerat ar trebui să fie foarte eficient, fiind altă condiție din contract.
https://somabacau.ro/contact/
Da, s-a rezolvat, punctual, pe aceasta cale. Multumesc !
Nu stiu cum se va rezolva pentru ceilalti, care nu i-au contactat direct.
Poate nu ar strica o verificare a situatiei distributiei containerelor din evidentele SOMA.
De asemenea, ar trebui afisate, macar pe site-ul SOMA, punctele de amplasare ale containerelor tip igloo pentru deseuri desticla. In zona mea nu vad niciunul, deocamdata.