Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)

Prima ședință de Consiliu Local al municipiului Bacău din 2021 se va desfășura mâine, la ora 13:00, la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”, iar întrunirea extraordinară convocată de primar propune consilierilor 10 proiecte pe ordinea de zi.

Printre acestea se numără inițiative ce vizează funcționalizarea necesarului Serviciu Municipal de Utilități Publice (SMUP), acordarea burselor elevilor,  chestiuni privind eficientizarea SSPM Bacău, micșorarea prețului la abonamentele dedicate elevilor, statutul Punctului Termic 31 în administrarea SCM, dar și clarificarea a două hotărâri ale consiliului din 2020.

  • 01. încetarea mandatului de consilier local al Ionelei-Cristina Breahnă-Pravăț ca urmare a demisiei, după ce a devenit senator;
  • 02. încetarea mandatului de consilier local al lui Teodor Lazăr ca urmare a demisiei, după ce a devenit deputat;
  • 03. încetarea mandatului de consilier local al lui Sebastian Cernic ca urmare a demisiei, după ce a devenit senator;
  • 04. revocarea a două hotărâri ale Consiliului Local din mandatul trecut, adoptate în 2020 și care, nefiind contrasemnate de secretarul general, au fost trimise la control de legalitate către Prefectul jud. Bacău. Acesta nu le-a atacat în instanță (din motive care personal îmi scapă), dar a recomandat „analizarea posibilității rediscutării”:

HCL 70/2020 privind adoptarea unor măsuri de protecție a mediului privat precum și a persoanelor fizice din municipiul Bacău odată cu instituirea stării de urgență pe teritoriul României, inițiată de consilierii locali PNL și votată și de consilierii PSD;
HCL 124/2020 prin care s-a aprobat premierea cu 3.000 de lei a elevilor care au obținut 10 la bacalaureat și cu 2.500 de lei a elevilor care au obținut 10 la evaluarea națională, la inițiativa consilierului local Ilie Bîrzu, prin modificarea HCL 323/2013 (majorându-se premiile de la 1.000 de lei la valorile precizate mai sus).

  • 05. darea în administrare către SCM (Sport Club Municipal) Bacău (clubul ministerului) a spațiului de 246 mp din incinta PT 31 din str. Bucegi 140A;
  • 06. modificarea HCL privind înființarea Societății de Servicii Publice Municipale (SSPM) prin desemnarea unui noi reprezentant al Consiliului Local în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a societății;
  • 07. declanșarea procedurii de selecție a noilor membri ai Consiliului de Administrație al Societății de Servicii Publice Municipale (SSPM), după ce foștii au demisionat în bloc, alături de directorul Zaharia, la finalul anului trecut;
  • 08. ajustarea tarifelor la titlurile de călătorie practicate de SC Transport Public SA Bacău pentru abonamentele elevilor, astfel încât prețul acestuia scade de la 125 lei la 100 de lei;
  • 09. modificarea și completarea HCL 61 din februarie 2018 privind înființarea Serviciului Municipal de Utilități Publice (SMUP) Bacău astfel încât acesta să devină în sfârșit funcțional, după 2 ani de lucruri lăsate în aer de fosta administrație.

Structura va avea 272 de funcții contractuale:
– 1 director;
– 1 auditor;
– 1 responsabil CFP;
– 200 de persoane la salubrizare publică (dintre care 6 la dezinfecție, dezinsecție și deratizare, respectiv două la ecarisaj);
– 10 la iluminat public;
– 43 la utilaje și intervenții;
– 8 la biroul administrativ și resurse umane și juridic;
– 8 la biroul economic și achiziții.

Odată cu funcționalizarea acestui serviciu (SMUP), în stradă vom avea mai mult personal care se va ocupa cu salubrizarea orașului, iar noua organigramă nu va mai include actuala Direcție de Salubrizare, deci implicit nici măturători. Intrăm și noi în rând cu orașele civilizate! Păcat însă că se întâmplă atât de târziu, în 2021, după ani buni de neaplicare a legii și totodată de precaritate în curățenia publică din oraș.

cristian ghinghes consiliul local bacau decembrie 2020

  • 10. aprobarea numărului și cuantumului burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar de pe raza municipiului Bacău, pentru anul școlar 2020-2021;

Așa cum anunțat deja joi, la acest proiect am lucrat intens alături de primarul Lucian Stanciu-Viziteu în ultimele săptămâni și este primul HCL anual care consacră numărul și cuantumul burselor pentru elevii din municipiul Bacău, intrând astfel în clubul deocamdată select al UAT-urilor ce respectă legea și acest drept al elevilor, după 11 ani de acordare a burselor “la paușal”, după ureche, în baza unui regulament ilegal.

Concret, urmează să beneficieze de burse școlare peste 10 mii de elevi care învață în municipiul Bacău, valoarea aprobată a burselor urmând să devină de aproape 5 ori mai mare decât în prezent: 14 milioane de lei. Detalii despre numărul și tipul de burse găsiți aici. Ne facem datoria și dăm în sfârșit elevilor ce este al elevilor, așa cum le-am promis!

Documentația completă pentru toate proiectele de hotărâre o găsiți aici, în Monitorul Oficial Local. Începând cu octombrie 2020, proiectele de hotărâre sunt publicate nu doar în format scanat, ci și în format pdf indexabil.

Vă reamintesc că întâlnirile Consiliului Local sunt publice și au loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Mai precis, în a doua clădire de la dreapta la stânga, la etajul 1. Prin urmare, absolut toate ședințele sunt publice și deschise cetățenilor, deci vă aștept la Centrul de Afaceri și Expoziții!

Ne vedem la ședință!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *