Ieri, când am fost la Pasajul rutier subteran, am avut ocazia să vizitez șantierul de construcție a Sălii Polivalente a Sporturilor Bacău, o investiție de 14 milioane de euro care va fi destinată, cu precădere, competițiilor sportive. Asta înseamnă evenimentele de alt gen nu sunt excluse. Şantierul este impresionant de mare.
Sala Polivalentă se construiește în cartierul CFR. Lucrările au început la jumătatea lui 2011 și sunt executate de un consorțiu polono-finlandez care are peste 10 000 de angajați și care a construit trei dintre stadionale din Polonia destinate Euro 2012. Cu o capacitate de 6 000 de locuri, sala va fi prevăzută cu terenuri de competiţie şi de antrenament, vestiare pentru sportivi, antrenori şi arbitri, punct de prim-ajutor, spaţiu pentru testele antidoping, spaţii pentru serviciul de pază şi securitate, încăperi pentru pregătirea tehnică şi birouri pentru administraţie.
De asemenea, sunt prevăzute spaţii suplimentare, în care vor fi găzduite sedii de societăţi sportive sau federaţii. Sala Polivalentă va avea săli de curs, laboratoare, încăperi pentru consultaţii medicale, săli de şedinţe, birouri cu destinaţii diferite, săli de aşteptare, restaurante, spaţii pentru activităţi recreative.
Se pare că se va putea în Sala Polivalentă a Sporturilor Bacău până în toamna anului viitor.
6000 sau 8000 ?
6000.
pe afis scrie 8000 de aia te`am intrebat
si de stadionul cel nou ce se mai aude?
se muta in sala polivalenta 🙂
si primarul de ce spune 8000? (la fel si pe afisul postat de tine mai sus)
Aia e capacitatea dupa o eventuala extindere.
Sunt cca. 6000 locuri fixe si se pot face cu ajutorul unor gradene mobile inca cca. 2000
si cu stadionul nou ce se mai aude?