PSD, mândru că e coordonat de un infractor dovedit

Era 1 iulie, eu făceam un popas în drum spre Rânca și o notificare pe telefon pentru un e-mail primit de la PSD îmi fură instantaneu privirea: Informare – declarații Liviu Dragnea. Să fie vreun document amețit cu niște declarații preluate de la centru, așa cum au obișnuit PSD Bacău și liderii săi locali să comunice în ultima perioadă?

Nu. Vestea era că Liviu Dragnea, condamnat de curând pentru fraudarea unui proces electoral, avansat de Victor Ponta în funcția de coordonator politic al partidului (încă) de guvernământ, face declarații la Centrul de Afaceri și Expoziții după ședința conducerii județene a PSD. I-auzi!

Dragnea a venit în Bacău ca să le comunice pesediștilor din teritoriu că rămân la guvernare și să le vorbească despre rectificarea de buget la nivel național. Asta din urmă nu știu în ce calitate, nu mă întrebați, dar poate că o putem spune așa: din postura de naș al lui Sevil Shhaideh, actualul ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, o doamnă inexistentă în spațiul public. Astfel, pare că demisia lui Liviu Dragnea din guvern pare mai mult de formă.


video via ZDBC

Nu știu cum se simte Cosmin Necula introducând presei locale un condamnat care încă se află la conducerea PSD, dar se vede clar pe filmare poziția lui Dragoș Benea. Vizibil amuzat, președintele PSD Bacău abia reușește să își ascundă distrarea. L-or fi întrebat PSD-iștii băcăuani pe Dragnea despre Centura Bacău ori despre vreo autostradă spre Moldova sau n-au vrut să se pună rău cu șefu’ condamnat de la București?

foto via Deșteptarea

conferinta-psd dragnea benea necula

3 thoughts on “PSD, mândru că e coordonat de un infractor dovedit

  1. Pai de la cine sa invete generatia noua de politicieni din oras? Cel mai probabil viitori candidati la Primarie…….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *