Astăzi am scris pe platforma România Curată despre ultimele probleme apărute în Ministerul Tineretului și Sportului, o instituție care, pe fondul unui management îndoielnic demonstrat de Marius Dunca, cade din lac în puț.
Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București (DSTMB) a anunțat suspendarea mai multor activități, printre acestea numărându-se finanţarea activităţilor sportive şi pentru tineret, punerea la dispoziţie a datelor şi documentelor din arhiva instituţiei, respectiv transmiterea situaţiilor şi documentelor ce ar fi trebuit întocmite de compartimentele DSTMB. Toate au o singură cauză directă: lipsa de personal. La ora la care vorbim, doar 5 dintre cele 23 de posturi din organigrama instituţiei sunt ocupate. Aşadar, vorbim despre o grevă necesară declanşată în una dintre instituţiile deconcentrate ale Guvernului în teritoriu, lucru care nu trebuie trecut cu vederea.
Cum s-a ajuns aici?
Puţinii angajaţi ai DSTMB încearcă să îl scoată basma curată pe ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, în “Scrisoarea deschisă adresată cetăţeanului” ce vine la pachet cu respectivul comunicat, însă tot ei reclamă că de vină pentru această situaţie este “administratorul MTS, prin direcţiile de specialitate”.
Totuşi, cine este în fruntea MTS? Cine poate pune oricând la treabă aceste direcţii de specialitate din cadrul MTS astfel încât direcţiile judeţene ori cea municipală să nu ajungă în situaţia în care efectiv să nu îşi poată desfăşura activităţile din cauza lipsei de personal şi a subfinanţării, dacă nu capul instituţiei, cel care a fost învestit politic pentru a conduce domeniile tineret şi sport? Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ministerului Tineretului şi Sportului îi conferă ministrului Dunca toate instrumentele necesare pentru a regla din mers aceste probleme.
Ce nu înțelege domnul ministru e că Ministerul Tineretului şi Sportului, fiind subfinanțat anual, nu are la ora actuală capacitatea să administreze tot patrimoniul pe care îl deţine (tabere, săli de sport, stadioane etc.), mare parte din acesta fiind în paragină ori în diverse stadii de degradare. Descentralizarea poate rezolva atât această situaţie, cât şi problemele de personal care au determinat, de exemplu, Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti (DSTMB) să îşi suspende parţial activitatea.
În fotbal cam pierzi meciul dacă rămâi în 10 din 11 jucători. În echipa bucureșteană mai joacă 5 din 23 și noi vrem victorii. – Toma Nicolau, comentând situația de la DSTMB
Este doar o chestiune de timp până când celelalte direcții de sport și tineret de prin țară vor începe să reclame exact aceleași neajunsuri, căci ele există de multă vreme dar au rămas în spatele ușilor închise din considerente politice sau pur și simplu pentru că niște oameni nu au avut tăria să spună lucrurilor pe nume. Despre DJST-uri vom mai vorbi, ăsta e abia începutul, iar voi cred că abia așteptați să aflăm împreună ce se întâmplă în primul rând în Bacău în curtea acestui minister. Sunt sigur că oamenii care lucrează în DJST-uri sunt bine intenționați, dar, vorba recentă a premierului Tudose, cu un trabant n-ai cum să faci performanță. În cazul de față aș completa eu că nici măcar nu ai cum să funcționezi.
Pentru început, atât vă întreb: cum arată Sala Sporturilor din Bacău? Dar taberele de tineret de care se ocupă DJST Bacău?