Între două baluri/serate/paranghelii şi câteva conferinţe menite ca unii sau alţii să îşi poarte cravatele, Asociaţia Studenţilor în Drept (ASD) a ieşit cu o poziţie vizavi de nominalizarea Cristinei Guseth de către Dacian Cioloş la Ministerul Justiţiei.
E lăudabil faptul că, în sfârşit, cei de la ASD ies din cochilia Palatului de Drept şi reacţionează pe marginea unei teme de actualitate de pe agenda publică ce are legătură cu domeniul ţintit de studenţii pe care îi reprezintă. Foarte bine, e un start şi sper ca pe viitor să citesc astfel de comunicate şi pentru problemele care privesc în mod direct studenţii de la Drept.
Totuşi, nu pot să nu remarc filozofia ipocrită care stă la baza funcţionării ASD. Din păcate, sunt prea multe lucruri în istoria recentă a acestei organizaţii care nu califică Asociaţia Studenţilor în Drept să dea lecţii de moralitate. În speranţa că acestea se vor schimba, voi menţiona lucrurile care nu fac cinste asociaţiei reprezentative a studenţilor de la Facultatea de Drept:
- Ședințele Consiliului Facultății de Drept sunt confidențiale, iar ASD nu are nicio părere;
- ASD nu reuşeşte să mobilizeze la vot nici măcar 50% dintre studenţi (proces verbal alegeri 19.10.2015);
- ASD organizează alegeri studenţeşti a la Dragnea – cu propriii candidaţi unici pe aproape toate posturile (proces verbal alegeri 21.10.2015);
- Metodologie abuzivă şi comunistă de organizare a alegerilor studenţeşti;
- Miştouri cu tentă religioasă pe pagina de Facebook;
- ASD este şi arbitru, şi jucător al alegerilor studenţeşti;
- Raport de activitate cu băute şi costumaţii dubioase;
- Studenții nu sunt lăsați să se promoveze nici măcar pe grupurile interne ale Facultății de Drept.