Cred că cea mai tristă formă de îndobitocire pe care sistemul de învățământ românesc o poate produce este acel „patriotism școlar” naiv pe care mulți dintre elevii și studenții din România îl au față de școala/liceul/universitatea/facultatea în care învață. Cum se manifestă asta?
E simplu: sunt probleme în instituția de învățământ în care studiez? Nu contează, problemele, neregulile și dezbaterile despre această instituție publică trebuie să rămână, chipurile, numai și numai între acești pereți…
Da, mulți dintre tinerii noștri au impresia că așa se rezolvă problemele în țara noastră: fără presiune publică, deci fără ca cei care conduc instituțiile să răspundă public pentru neregulile pe care le impun sau le tolerează. Uite așa, după ce vor ieși de pe băncile școlii, aceștia vor fi niște cetățeni docili, cuminți față de instituțiile și politicienii care zi de zi le încalcă drepturile și le trec cu vederea nevoile.
A nu se înțelege că îndemn la rebeliune, la nesupunere civică. Nu. Îmi doresc însă niște colegi de generație care spun lucrurilor pe nume și care nu ascund gunoiul din instituțiile de învățământ pe care le frecventează sub preș. Ar fi un început!
foto: South China Morning Post
TALIBANULE!
In mod normal problemele se rezolva la nivel de institutie : scoala , liceu , universitate, sau mai sus la nivelul inspectoratului , prin plangeri … etc.
Cum functioneaza treaba asta cu presiunea publica ? un fel de circ mai modern asa ? sau cum ?
Sunt foarte curios cum ar putea să rezolve ISJ o problemă pe care am ridicat-o în repetate rânduri în plenul Consiliului Local: finanțarea nevoilor financiare ale școlilor și liceelor din municipiul Bacău, o chestiune care ține strict de Primăria Bacău și care continuă să rămână nerezolvată.
Eu nu te-am votat pe lista la Consiliul Local sa-mi zici ca esti curios , sau ca elevii sufera de patriotism scolar. Si nici sa bati campii cu „sistemul de invatamant produce forme de indobitocire … etc”
Problema subfinantarii sistemului de invatamant e destul de clara , nu trebuie sa vii tu sa reinventezi apa calda sau roata. Poate gasesti ceva solutii.
Inca odata , zii cum merge cu presiunea publica , cine si ce trebuie sa faca ?!!
Soluția am găsit-o și e simplă, am pus-o pe masa Consiliului Local atunci când a fost votat bugetul din acest an: majorarea sumei destinate cheltuielilor cu bunurile și serviciile din instituțiile de învățământ băcăuane. Desigur, a fost respinsă. Dar nu m-am lăsat, drept pentru care periodic cer executivului să ia măsuri. Pentru că nici așa nu merge iar părinții și elevii sunt în continuare puși la plată pentru lucrurile care ar trebui să fie gratuite, voi începe toamna aceasta o campanie în acest sens astfel încât să pun pe masa Consiliului Local toate, dar toate nevoile instituțiilor de învățământ. Negru pe alb, cu adrese. Să îi văd atunci: o să îmi mai respingă amendamentul?
Presiunea publică este exact ceea ce fac eu și orice alt cetățean care cere și își spune public oful. O vei vedea în acțiune, cât de curând, cu ajutorul unei platforme a problemelor din oraș – ignorate de mult prea multă vreme de actuala administrație PSD-ALDE-PMP, dar și de către PNL în trecut.
Dacă aș avea putere executivă, deci dacă aș conduce Primăria Bacău, crede-mă că le-aș ataca eu. Instant, fără amânări.
P.S.: mulțumesc pentru vot și încredere!
Pai zi asa, iti urez mult succes !!!
Sa stii ca elevii merg la scoala sa invete, nu sa se ingrijeasca de finantarea institutiei in care studiaza.
Numai bine.
De acord și nu prea, căci există elevi reprezentanți care, printre altele, monitorizează și finanțarea.
Dar uite alt exemplu: cazul elevului de la Cluj trimis acasă pentru că avea părul lung. O discriminare ordinară care a stârnit o întreagă dezbatere în societate și care a atras atenția asupra abuzurilor școlare tocmai pentru că acest elev a avut curajul să vorbească despre asta pe Facebook.
Nu stiam de cazul asta , mi se pare o umilinta extrema sa-i zici unui om cum sa se tunda etc, sau sa-l penalizezi pentru asa ceva.
In fine , chestiile astea intra intr-o alta categorie parerea mea. Adica , sunt profesori si profesori. Si se trateaza de la caz la caz cred , pentru ca nu poti pentru un exemplu extrem sa-i bagi pe toti la gramada si sa zici „de alea cu indobitocirea :d”
Numai bine si mult succes cu proiectul , platforma .
Problemele in scoli vor di rezolvqte de asociqtiile de parinti ….sponsorizari, donatii si like-uri pe facebuk.