Ca să vă dați seama de amploarea intereselor pe care anumiți consilieri locali le-au urmărit atunci când s-au gândit să suspende pentru 18 luni Regulamentul Local de Arhitectură și Estetică Urbană (RLAEU), aruncați o simplă privire în cele mai tranzitate intersecții din oraș.
Sute de panouri publicitare ilegale și periculoase domină spațiul public din municipiul Bacău, iar zeci de mii de euro ajung în buzunarele beneficiarilor finali. De exemplu, numai în intersecția de la Economic (9 Mai-Unirii) avem 7 panouri ilegale care, conform regulamentului suspendat, trebuiau fie puse în legalitate (dar nu este cazul aici, fiind la mai puțin de 50 de metri de intersecție), fie demolate.
Unii au crezut că dacă suspendă aplicarea RLAEU le vor face un serviciu șmecherilor pe care i-au servit cu marea lor propunere votată la ultima ședință.
Ghinion! Legea privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate (185/2013, completată în 2017) spune că în lipsa reglementărilor locale se va aplica legea. Iar legea este foarte dură și arată că panourile care nu corespund legii trebuie date jos.
Prin urmare, astăzi am transmis primarului o interpelare cu 6 întrebări în care trebuie să îmi spună dacă și cum va aplica legea. Îi va proteja pe proprietarii de panouri publicitare situați în afara legii sau va demola panourile ilegale din oraș?
P.S.: dacă nu are curaj, îmi poate oricând trasa ca atribuție aplicarea Legii 185/2013. Putem face repede curățenie și eliberăm spațiul public de aceste forme arhaice de publicitate.
P.S. 2: niște consilieri direct interesați au participat la votul prin care a fost suspendat RLAEU. Le-am spus-o și în ședință și le-o transmit și aici: ar trebui să aveți mai multă grijă la conflictul de interese.
Ai dreptate.Dai jos panourile de pe urma carora incaseaza cate ceva si primaria si publicitatea va migra in online unde panamezii si altii se vor bucura de incasari mai mari.Din ciclul,,sa inlocuim trotuarele cu piste de biciclete”.
Domnule,probabil ca o sa ajungeti primar in anii urmatori.Pana atunci colaboreaza cu mediul economic si invata de la orice baba,asta ca sa nu ajungi la kinetoterapie ca altii.
https://i.redd.it/rt3y4w6tfoma1.jpg
acel panou publicitar este ilegal și trebuie dat jos