Bloc de 2 etaje și mansardă pe un spațiu verde situat între Judecătorie și Inspectoratul Școlar

Cu asta au fost de acord astăzi, la ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Bacău, membrii PSD, ALDE, PMP și PSRO, la propunerea executivului condus de primarul Cosmin Necula. Mai precis, este vorba de un imobil S+P+2+M de birouri și locuințe colective pe care 2 cetățeni îl vor ridica pe bogata suprafață în spații verzi…

Citește

Avancronică pentru ședința ordinară a Consiliului Local Bacău din 28 aprilie 2017

Mâine, 28 aprilie 2017, începând cu ora 12:00, Consiliul Local al municipiului Bacău din care fac parte ca independent se întrunește într-o nouă ședință ordinară, aș putea spune maraton. Pe ordinea de zi avem aproape 50 de puncte, iar printre ele se regăsesc investiții, parteneriate importante, susținerea unor evenimente locale, concesionări mai mult sau mai…

Citește

Urmează o lună mai plină de evenimente în Bacău!

În următoarea lună, municipiul Bacău urmează să fie gazda mai multor evenimente care sper să ne coloreze generația. Și nu degeaba folosesc acest slogan, al programului Bacău – Capitala Tineretului din România, căci începând cu data de 2 mai vom stăpâni oficial titlul pe care l-am obținut cu atâta muncă toamna trecută și care, sper eu, să pună bazele…

Citește

Instagrame #44 (Bacău <-> București)

Iată că am ajuns cu articolele din seria „instagrame” (fotografii realizate de mine și urcate apoi pe Instagram) la ediția cu numărul 44. Pe aceasta o dedic ultimei luni, în care am jonglat și umblat între Bacău și București, între treaba pe care o presupune Consiliul Local, sărbătorile de-acasa și cursurile de la master, toate presărate cu niște…

Citește

Ce prevede acordul pentru desfășurarea programului Bacău – Capitala Tineretului din România (document)

Pe 4 aprilie, imediat după ședința festivă a Consiliului Local prin care municipalitatea practic a luat act de titlul de „Capitala Tineretului din România” pe care Bacăul l-a primit în luna noiembrie 2016 la Timișoara, într-o conferință de presă a fost semnat documentul cadru privind derularea programului Bacău – Capitala Tineretului din România 2017-2018. Cum…

Citește

Sfântul compromis

M-am săturat să mi se spună că „politica e despre compromisuri” și că ar fi cazul „să mă pun bine” cu cei de prin partide. Vezi Doamne, prea mă cert cu ei și prea mă opun multelor decizii și proiecte proaste din Consiliul Local ale actualilor cârmaci ai orașului. Tot aud asta de când am…

Citește