Surpriză: zero sancțiuni aplicate pentru neridicarea gunoiului din cartiere. Primăria ce păzește?

Una dintre problemele curente ale Bacăului este fără îndoială colectarea deficitară a gunoiului din cartiere. Din păcate, serviciul de salubrizare prestat de SOMA nu se ridică mereu la nivelul unui oraș european, iar cetățenii au de suferit din această cauză. Prin urmare, la penultima ședință a Consiliului Local am luat cuvântul și am adresat executivului trei…

Citește

Primăria Bacău recunoaște oficial că nu știe ce se întâmplă la sistemul de alimentare cu apă a orașului

Stați jos și trageți aer în piept, căci dacă locuiți în Bacău ceea ce urmează să vă relatez este foarte posibil să vă enerveze. Departe de mine să îmi doresc să vă aduc energii negative, dar, având în vedere că și voi plătiți taxe și impozite și aveți drept de vot, trebuie să știți care este răspunsul…

Citește

Instagrame #57 (iunie și iulie)

După 2 luni pline vârf (sesiune la Facultatea de Urbanism, proiect și treabă la SAR, ședințe și demersuri la CL pe care le-am tot comunicat, plus câteva escapade turistice), vin cu ediția 57 a fotografiilor realizate și urcate de mine pe Instagram iunie și iulie. Veți vedea cadre din București, Bacău, Predeal și Constanța.

Citește

Galerie foto: BIAS 2018

Fiind azi în București, am profitat de timpul liber și m-am dus la Aeroportul „Aurel Vlaicu” din Băneasa, unde a avut loc cea de-a zecea ediție a regalului aviatic Bucharest International Air Show (BIAS 2018).

Citește

Avancronică pentru ședința ordinară a Consiliului Local Bacău din 24 iulie 2018

Mâine, începând cu ora 10:00, sala de ședințe de la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” găzduiește ședința ordinară aferentă lunii iulie a Consiliului Local al municipiului Bacău din care fac parte ca independent. Peste 40 de proiecte de hotărâre sunt propuse spre aprobare, unele dintre ele fiind foarte importante pentru viața orașului nostru.

Citește

Primarul e un „simplu cetățean” cu „tot felul de întrebări”, dar fără prea multe răspunsuri despre avariile la apă

Ca să detensioneze ostilitățile la adresa lui după 2 ani de mandat în care n-a mișcat nicio pietricică pentru funcționalizarea rezervei de apă a orașului Bacău, primarul Cosmin Necula a organizat o mascaradă de conferință de presă în care i-a chemat pe șefii de la CRAB (Compania Regională de Apă Bacău) ca să îi certe. De…

Citește

Concesionarii off-shore vor dezbatere publică doar când le convine lor

Funny: companiile străine concesionare ale diverselor resurse naturale din Marea Neagră românească au țipat aseară, la votarea legii exploatării offshore, că trebuie mai multă dezbatere publică. Aveau probabil nevoie de niște timp ca să negocieze, surprinse fiind de răspunsul aleșilor la presiunile publice din ultimele zile (bravo colegului Lucian de la România Curată pentru campania…

Citește