Oare suntem pregătiți pentru începerea anului școlar 2020-2021?

Președintele Klaus Iohannis a prezentat săptămâna trecută cele 3 variante de începere a anului școlar 2020-2021 în contextul pandemiei de Covid, confirmându-ne că acesta va debuta la data stabilită anterior, și anume 14 septembrie 2020.

La nivelul municipiului Bacău, odată întreruptă activitatea școlară în 11 martie, cursuri în anul școlar 2019-2020 nu s-au mai desfășurat decât în ultimele două săptămâni din semestrul al doilea și doar pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a care au dorit să își încheie situațiile școlare.

În mod normal, ne-am fi așteptat ca actuala administrație Necula, IȘJ Bacău și directorii instituțiilor de învățământ din municipiu să lucreze împreună la un plan astfel încât atunci când începe anul școlar să nu întâmpinăm probleme care să dea bătăi de cap elevilor, părinților și în general comunității locale.

Așteptările ne-au fost înșelate și mai jos vom explica pe puncte acest lucru:

  • 1. În tot acest timp, există multe municipalități în țară care au alocat bani deja pentru achiziționarea de echipamente necesare pentru desfășurarea în condiții sanitare ireproșabile a orelor de curs. Ne-ar fi plăcut să vedem că primarul inițiază un HCL de rectificare a bugetului local prin care să achiziționeze laptopuri și tablete pentru elevii și profesorii care nu au această posibilitate la acest moment. Poate că într-o valoare mult mai mică de 3.000.000 de euro, așa cum am văzut că s-a întâmplat la Cluj-Napoca, dar să vedem interesul actualei administrații pentru a ajuta desfășurarea educației online.
  • 2. Nu știm dacă până săptămâna aceasta factorii decidenți din Bacău enumerați mai sus s-au întâlnit la o masă pentru a discuta despre începerea în bune condiții a noului an școlar: Primăria Bacău, DSP, IȘJ, ISU, directori etc;
  • 3. La nivelul Primăriei Bacău ar fi trebuit să existe deja un centralizator privind necesarul de dezinfectant și alte materiale sanitare pentru începerea anului școlar astfel încât acestea să fie achiziționate de municipalitate într-o cantitate mare și la tarife avantajoase, urmând ca apoi să fie repartizate creșelor, grădinițelor, școlilor și liceelor în funcție de cererile lor;
  • 4. Avem semnale de la mai mulți directori de instituții de învățământ care se plâng de faptul că solicitările lor privind reparațiile la instalațiile sanitare nu sunt băgate în seamă de Primăria Bacău, în ciuda faptului că aceasta este direct responsabilă pentru întreținerea clădirilor unde se desfășoară actul educațional.

Sunt întrebări pe care noi, cetățeni ai acestui oraș, alături de elevi și părinți, ni le punem acum, adresându-le opublic și municipalității, tocmai pentru o bună pregătire a unui an școlar 2020-2021 cu numeroase provocări pentru care administrația trebuie să fie pregătită din toate punctele de vedere.

Ministerul Educației și Cercetării a pus în vedere în mod expres primăriilor că ele sunt cele care trebuie să finanțeze toate cheltuielile privind achiziția de dezinfectanți și alte materiale sanitare, dar timpul trece și actualul primar pare mai degrabă furat de febra electorală în loc să își facă treaba de a aloca fonduri pentru aceste materiale care nu trebuie puse în sarcina elevilor și părinților!

În următoarele zile facem tot posibilul să mișcăm lucrurile la nivelul municipalității în această direcție, prin interpelări periodice și punctuale. Din păcate, rectificările bugetare pot fi inițiate doar de primarul municipiului, conform prevederilor legale în vigoare.

postare plus educatie covid

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *