Majoritatea PSD din Consiliul Local Bacău ține cu dinții de indemnizațiile de la Thermoenergy

Ieri, la punctul 3 al ședinței ordinare al Consiliului Local Bacău, unde am luat act de demisia lui Constantin Gherasim (ALDE) din AGA, am propus un amendament la Actul constitutiv al societății Thermoenenergy (CET Bacău) prin care indemnizația consilierilor locali din AGA (Adunarea Generală a Acționarilor) ar fi devenit 0 lei. Deci inclusiv indemnizația mea, căci sunt membru în AGA de la Thermoenergy.

Chiar dacă toată opoziția unită (PNL+PSRO+subsemnatul independent) a votat pentru, amendamentul meu nu a fost adoptat deoarece, ghiciți ce, s-a opus majoritatea primarului PSD+ALDE+PMP! Inițial, această majoritate a refuzat să voteze: nici pentru, nici împotrivă, nici abținere. Cumva îi înțeleg de ce erau dezorientați și nu mai știau cum să voteze: le plecase primarul din sală, supărat că opoziția din Consiliul Local a îndrăznit să nu fie de acord cu marea lui invenție, și anume Societatea de Servicii Publice Municipale.

Revenind la subiect, indemnizația de la Thermoenergy e de 1.500 de lei/ședință, o sumă destul de nesimțită, având în vedere problemele și până la urmă serviciile pe care le furnizează această societate publică. Nefiind convocat până în momentul de față la nicio ședință AGA, nu am încasat nici măcar 1 leu de la Thermoenergy. Ca să fie clar!

Acum vă întreb eu: care e „Coaliția ciubucului” din Consiliul Local Bacău? Opoziția sau îndrăgostiții de indemnizații din CA-uri și AGA-uri de la PSD Bacău?

sedinta-ordinar-consiliul-local-bacau-noiembrie-psd

2 thoughts on “Majoritatea PSD din Consiliul Local Bacău ține cu dinții de indemnizațiile de la Thermoenergy

  1. Indemnizatia se aproba in sedinta AGA. Nu in sedinta CL. Indemnizatia se plateste daca este organizata sedinta.

    1. Da, ok, dar eu am propus modificarea Actului constitutiv astfel incat sedintele membrilor AGA sa nu mai fie remunerate, prin adaugarea unui articol… 9.20, parca. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *