Își vor alege toți elevii reprezentanții în Consiliile elevilor ori ba?

Grea întrebare, având în vedere Adresa nr. 10907 din 28 septembrie 2012 pe care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a trimis-o către inspectoratele școlare județene din țară cu privire la organizarea alegerilor în cadrul Consiliilor școlare, județene și regionale. Această adresă prevede alegerea reprezentanților „acolo unde este cazul”, și nu în toate liceele și colegiile din țară, așa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani.

Pe de altă parte, surse din rândul elevilor afirmă că lucrurile sunt „deja stabilite” și că vor avea loc alegeri pentru Consiliul Școlar în absolut toate liceele și colegiile din țară. M-am implicat serios în Consiliului Național al Elevilor timp de doi ani și vă mărturisesc că asta îmi doresc și eu, ca elevii pe care i-am lăsat în urmă să își poată alege reprezentanții anual, așa cum este firesc.

Totuși, ce facem cu metodologia adoptată de curând, care spune că „In urma concursului, candidatii declarati castigatori sunt alesi pe o perioada de 2 ani”?

4 thoughts on “Își vor alege toți elevii reprezentanții în Consiliile elevilor ori ba?

  1. „Art. 64. – Mandatul membrilor Biroului executiv este de maximum 2 an”.

    MÁXIMUM s. n. 1. Limita superioară peste care nu se poate trece; maxim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *