380 de poze postate, aproape 12.500 de like-uri și 200 de comentarii primite, peste 600 de followeri noi – sunt cifrele care descriu ce s-a întâmplat în 2013 pe contul meu de Instagram. Numerele astea sunt un rezultat, nu un scop.
95% dintre fotografiile pe care le pun pe Instagram sunt realizate cu telefonul. Fac asta din pasiune și din dorința de a le arăta celor care mă urmăresc (aproape 1.200 de persoane) cele mai frumoase imagini vizuale. Sunt înnebunit după fotografie și ador să împărtășesc lucruri și trăiri frumoase!
Continuând cu statisticile pe anul ăsta, poza care a strâns cele mai multe like-uri este una făcută la Slănic Moldova. O găsiți aici și o puteți vedea și în selecția de mai jos. Este urmată de o fotografie din concediul din Antalya și de cea făcută la Parada militară de 1 Decembrie din București.
Eu cred că niciodată nu poți fi obiectiv atunci când fotografiezi ceva. Așa că m-am gândit să fac un top al celor mai frumoase fotografii postate anul acesta de mine pe Instagram și să nu mă iau după numărul de like-uri, ci după gusturile mele. E greu să compari zeci de cadre proprii ce au mii de like-uri în spate, dar nu imposibil.
Favorita mea e „Unghiul anului”. Nu numai pentru că-mi pare a fi cea mai inedită fotografie pe care am făcut-o vreodată Casei Poporului (Slavă Domnului, am făcut destule!), dar și pentru că are o semnificație aparte. Este realizată imediat după ce am fost premiat la Olimpiada de Comunicare Politică, chiar la Palatul Parlamentului.
Vă las cu selecția. Sper să vă placă. Și da, avem o țară frumoasă!
București, zona Bibliotecii Naționale, la apus
Poate cel mai interesant unghi din Brașov
Unul dintre momentele mele favorite din 2013: apus de soare pe plaja din Sulina
Castelul Peleș în pragul primăverii
Intrare spectaculoasă în Gara Saline Hc (jud. Bacău, Târgu Ocna)
Probabil locul meu favorit din București: Palatul Parlamentului
Gara Mizil în alb-negru, din tren
Unghiul anului
Slănic Moldova – cea mai like-uită fotografie a mea de anul acesta pe Instagram
Valea Oltului
Repet, toate fotografiile de mai sus sunt realizate cu un iPhone 4S, în combinație cu filtrele de pe Instagram și/sau, uneori, cu Snapseed. Nimic mai mult.
Era să uit: contul meu de Instagram.
Daca mi se permite un link, pentru cei care vor sa-si imbunatateasca fotografiile realizate cu telefonul, cei de la The Verge au facut un video foarte util. E pentru iOS, dar si utilizatorii celorlaltor platforme pot invata a thing or two.
https://www.youtube.com/watch?v=-F6oHQf4l1Q
Nice! Multumim, Alex! 😀