Astăzi, imediat după semnarea contractului de finanţare, am pus mâna pe machetele proiectului reabilitării şi modernizării Insulei de Agrement Bacău. Proiectul are o durată de 29 de luni, este finanţat prin POR – Axa Prioritară 5, iar valoarea lui totală este de aproape 12 milioane de euro. 4 milioane vin de la UE, 4 de la bugetul local, iar 4 de la bugetul de stat.
În urma lucrărilor de modernizare, reabilitare şi reorganizare, Insula Bacău va deveni o zonă atractivă din punct de vedere turistic şi peisagistic. Zona fa fi reamenajată, organizată coerent din punct de vedere arhitectural, peisagistic şi urbanistic. Patrimoniul natural, reprezentat de spaţiile verzi din zonă, vor fi protejate, reabilitate şi valorificate. Insula de Agrement va crea 50 de noi locuri de muncă pentru lucrările de realizare a investiţiei şi pentru exploatarea acesteia.
Vizitatorii Insulei de Agrement vor avea la dispoziţie:
- Aqualand cu piscine, patru tobogane mari, piscină cu valuri, Lazy River;
- Plaje;
- Alei pentru promenadă;
- Un debarcader cu funcţii multiple;
- Zone de recreere;
- Zonă special amenajată pentru spectacole;
- Spaţii verzi;
- Clădire pentru jocuri educative;
- Bibliotecă şi ceainărie;
- Parcare supraetajată de peste o sută de locuri.
Aşa arată Insula, astăzi: articolul 1, articolul 2, articolul 3.
Wow! Un proiect foarte interesant!
Clubul Marinaru va mai ramane in picioare dupa acesti proiect?
Nu pot sa iti dau un raspuns exact, insa cel mai probabil nu.
si tu crezi ?
din cate stiu eu marinaru va ramane ca e proprietate privata.
proprietate privata? p insula?nu cred..c e la marinaru probabil o fi concesionat p e perioada de timp!avand in vedere amploarea proiectului, e mai prioritar decat marinaru,deci sa zis cu „mariner”…
Eu as vrea sa dispara porcariile de pe insula de acum,clubul din mijloc,tarabele si maghernitele alea obosite,toaletele execrabile si sa nu mai vad tigani sau aurolaci pe acolo.Avem si noi ceva frumos in Bacaul asta si ar fi bine sa ne ingrijim mai mult de asemenea spatii verzi.Parcul ar fi vacs albina pe langa insula daca aceasta ar fi reamenajata.Si asa e vacs albina, dar e oleaca mai ingrijit decat insula deocamdata.
Cand vor incepe lucrarile de reamenajare a insulei? Deja suntem in 2013 si inca nu s-a facut nimic. Mai e vreo speranta oare sa vedem insula transformata intr-un atractiv parc de distractii?
Sanse mereu au fost, inca exista, dar nu stiu in ce masura sunt realizabile. Nenumaratele amanari ma fac si pe mine sceptic in privinta acestui proiect.
Pacat… desi investitia ar fi una de proportii… in final toata lumea ar avea de castigat
Acum deja suntem in 2014… Ce se intampla cu acest proiect? Nici macar nu a venit vre-un muncitor sa repare pe ici-colo distrugerile sau mizeriile si gunoaiele de acolo nici nu au fost luate de acolo!! Credem noi…credem…dar pana la urma nic nu se face; Stavarache vai de capul lui, e arestat, vine un alt primar si nici nu se apuca de treaba… Ce-i asta!? Degeaba avem noi incredere in ei! Ca pana la urma, repet nic nu se face! Doar ne-ar placea, asta-i tot! Majoritatea proiectelor sunt pe hartie… Se baga destui bani pe hartie, dar pe natura?! Nimic nu se baga, ba din contra, se distruge, pentru a crea parcari sau Domnu’ stie ce fac acolo…
Sa vedem noi acuma cum e cu Iohannis presedinte, poate se rezolva…poate…