Puțini politicieni reușesc să mă convingă de faptul că îmi vănează votul ca să facă ceva pentru mine, cetățean obișnuit. Mi-am jurat că votul meu pentru alegerile parlamentare nu va fi politic, ci încredințat direct oamenilor care candidează la mine în colegiu. Deci, votez omul, nu partidul. Așadar, discutăm despre colegiul 2 pentru Camera Deputaților și colegiul 1 pentru Senat. Azi vorbim despre opțiunea mea pentru Camera Deputaților.
E tânăr, are 34 de ani și duce în această perioadă campania vieții lui. USL-istul Cosmin Necula aleargă în colegiu ca un titirez. De unde atâta energie, nu știu. Un astfel de om vreau să mă reprezinte. Vreau să trimit în Parlament oameni care să se raporteze în permanență la nevoile cetățenilor care l-au votat. N-am nevoie de un roboțel de partid care să voteze la comandă, ci de un om care să mă consulte, un om care să facă legi pentru băcăuani. Nu pentru nu știu ce grup de interese. Cosmin Necula pe asta mizează, pe politică pentru și între oameni.
Cred în el și trăiesc cu speranța că, dacă va ajunge parlamentar, Cosmin va fugi de cercul vicios al grupurilor oamenilor politici hârșiți. M-am săturat să fiu numit „pulime”. Vreau în Parlament oameni responsabili, care să comunice cu și către mine, cetățeanul care le-a dat un vot de încredere. Poate că sună naiv, dar eu cred în schimbarea clasei politice și implicit în politica pentru oameni.
Am observat un lucru. Cosmin Necula mizează pe generația zilei de mâine. Mi-ar plăcea să îl văd în Parlament propunând, alături de colegi la fel de tineri ca el, acte normative și politici de tineret viabile. Îmi doresc să îl văd aproape de tineri, să ne ia pulsul și să ne asculte. Cosmin Necula are șanse mari de reușită. Îmi doresc să îl văd în colegiu, printre oameni, și după 9 decembrie. Nu în ultimul rând, aștept transparență și comunicare de la viitorii parlamentari.
Pe 9 decembrie voi parcurge 300 de kilometri și voi veni la Bacău deoarece vreau să transform un slogan în realitate: Cosmin Necula pentru Bacău.
Atenţie prietene… E cunoscut faptul că politicienii au memoria scurtă…Ţine undeva până la ziua următoare câştigării alegerilor. Şi apoi patru ani după începe iar căutarea memoriei şi a proştilor de fraierit.
Decat un comunist obosit, mai bine un tanar. Are votul meu.
Votez Cosmin Necula
UN TANAR PENTRU TINERI.
asa au inceput toti
Ai votul meu!
Acum alearga ca se odihneasca 4 ani,dar de ce nu alearga si dupa ce sunt alesi ,devin dintr-o data doar omozi si termite.