Cu ce credeți că se mai ocupă administrația Necula în regim de urgență, introducând de pe o zi pe alta proiect de hotărâre pe ordinea de zi cică pentru satisfacerea interesului public? Nu, nu e vorba de mizeria de pe străzi, trotuarele impracticabile din anumite cartiere, nevoile materiale arzătoare din creșele, grădinițele, școlile și liceele din Bacău sau alte lucruri care ne apasă.
La ședința Consiliului Local de ieri, unul dintre cele 16 proiecte anunțate peste ordinea de zi, deci în afara termenului legal prevăzut de lege, a fost despre punerea la dispoziție a Teatrului de Vară către Fundația “Episcop Melchisedec” (condusă de nimeni altul decât Ioachim Băcăuanul, episcop al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului aka BOR Bacău) pentru realizarea în comun unei conferințe „de informare” pentru referendumul din 6-7 octombrie 2018. Așadar, municipalitatea băcăuană este coorganizatoarea acestui eveniment care va avea loc mâine de la ora 18:00.
Este fără îndoială un eveniment de dezinformare și mă bazez când afirm asta pe două argumente: invitații și tematica.
Vor vorbi părintele Amfilohie Brânză de la Mănăstirea Diaconești care crede că „SUA și UE sunt cele două mâini cu care Satana încearcă o nouă ordine mondială prin antihrist” (link aici, minutul 3:00), respectiv Ana Corina Sacrieru de la Coaliția pentru Familie, cea care chiar alaltăieri spunea că face liste cu profesorii de la SNSPA ce vorbesc de rău BOR și CpF, urmând să le îi reclame nu știu pe unde. La Înalta Poartă Estică, probabil, acolo de unde își iau ei lumina și temele. Subiectele anunțate: aspecte privind căsătoria dintre un bărbat și o femeie, valorile strămoșești ale neamului românesc privind familia creștină.
Dar care credeți că a fost rezultatul votului ieri? Toți, dar absolut toți consilierii locali de la partide au votat pentru organizarea acestui eveniment de dezinformare naționalist-putinistă care va avea loc mâine în Bacău, realizat împreună cu Primăria Bacău. Singura mână ridicată împotrivă: subsemnatul. Deci PSD, ALDE, PMP și PNL Bacău sprijină propaganda mincinoasă a Coaliției pentru Familie.
Ce-ar fi, oare, dacă am începe să vorbim despre alegerile de viață și mai ales despre pornirile mai mult sau mai puțin tradiționale ale acestor indivizi politici locali care numai creștini nu sunt prin faptele lor?
Stii, in 2016 credeam ca esti un alt lup tanar care da din coate ca sa ajunga in anumite posturi, dar acum, dupa doi ani de atunci, sunt efectiv suprinsa ca ai ramas nesupt si nealterat de acest sistem mizerabil! Bravo!
bine ba , dar voi aveti voie sa va faceti marsurile sorosiste pe domeniul public din centru?
Care noi? Care marșuri „soroșiste”?
Quick question: viceprimarul cu vlog vine cu nevasta sau cu amanta la conferință? Sau cu ambele? 😀
Care e amanta? Intreb pentru un prieten…