Avancronică pentru ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău – 20 ianuarie 2017

Mâine, 20 ianuarie 2017, are loc a treia ședință extraordinară pe anul acesta a Consiliului Local al municipiului Bacău, după cele două convocate de îndată zilele trecute pentru aprobarea ajutorului de urgență în vederea achiziționării de apă potabilă care a fost distribuită cetățenilor în timpul avariei din weekend.

Așadar, mâine particip la prima ședință „normală” pe anul acesta, cu proiecte de hotărâre de impact pentru comunitate. Mare atenție la punctele 4, 5, 9 și 11! 9, cel puțin, este de-a dreptul scandalos, căci prevede reinstituirea taxei de 5 lei/pagină pentru informațiile de interes public, la propunerea primarului Necula.

cristian ghinghes cosmin necula consiliul local bacau

Ce vom dezbate și vota la ședința extraordinară de vineri, 20 ianuarie 2017:

  • 1. aprobarea unui act adițional la Documentul de poziție privind modul de implementare a proiectului privind sistemul integrat de management al deșurilor;

Se pregătește terenul pentru actualizarea documentației de atribuire a Contractului de delegare prin concesionare a serviciului de colectare și transport deșeuri municipale pentru municipiul Bacău și 22 de comune limitrofe, lucru care trebuia să se întâmple în urmă cu mulți ani de zile. Toată procedura de licitație va fi gestionată de ADIS (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare) Bacău.

  • 2. mandatarea împuternicitului mun. Bacău în AGA a ADIS Bacău, adică Roșu Daniel, să voteze modificarea și completarea Comisiei de evaluare pentru derularea și finalizarea procedurii de licitație pentru atribuirea Contractului de delegare a serviciului de operare a instalațiilor de deșeuri municipale;
  • 3. darea în administrarea Serviciului Public de Administrare a Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor, aflat în subordinea Consiliului Județean Bacău, a unor bunuri fixe și mobile ce urmează a fi folosite pentru desfășurarea activității la Celula II (noul depozit de deșeuri);

Valoarea bunurilor:
– depozitul nou: 48,6 milioane lei;
– echipamente și alte instalații: 17,9 milioane lei;
– puncte ecologice de colectare: 206.501 lei;
– utilaje și mijloace de transport: 19,7 milioane lei;

  • 4. majorarea cotizației municipiului Bacău la ADIS (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău) aferentă anului 2017 de la 300.000 lei la 450.000 lei. Această majorare de 50% a cotizației nu a fost motivată în niciun fel în proiectul propus de primarul Cosmin Necula;
  • 5. majorarea capitalului social al Societății de Servicii Publice Municipale SA prin trecerea din domeniul public al municipiului în domeniul privat a unui teren de 8207 mp din str. Constantin Ene nr. 3;

Este a patra oară când primarul Cosmin Necula încearcă să îmbogățească noua societate de servicii publice, înființată la finalul anului trecut, cu un teren din domeniul public amplasat lângă Parcul Cancicov, lângă Biblioteca Județeană.

teren cancicov societate servicii publice

  • 6. acceptarea municipiului Onești în calitate de membru la ADIB (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bacău) și modificarea Actului Constitutiv și a Statutului acesteia;
  • 7. extinderea cu încă 1 an a perioadei de trageri din împrumutul intern/extern în valoare de 60 de milioane lei, din care a rămas o sumă de aproape 29 de milioane de lei neutilizată și care va fi folosită pentru modernizarea Insulei de Agrement, construirea Spitalului Municipal, supratraversarea pârâului Trebeș cu conducte de apă și canalizare, respectiv pentru reabilitarea termică a unor blocuri;
  • 8. modificarea HCL nr. 270/30.09.2016 privind asigurarea subvenționării costurilor transportului urban pentru anumite categorii de persoane, prin majorarea cuantumului pensiei care pot beneficia de abonamente gratuite de la 1.050 lei/lună la 1.106, urmare a majorării punctului de pensie;
  • 9. modificarea taxelor locale pentru anul 2017, prin adăugarea, atenție, a 3 taxe în cadrul compartimentului de informare a cetățenilor:

– 10 lei/consultare pentru documente din arhiva instituției;
– 5 lei/pagină pentru eliberarea de copii simple sau conform cu originalul din arhiva instituției;
– 3 lei pentru afișarea de documente la avizier.

Nu știu voi, dar eu sunt total surprins: primarul Cosmin Necula vrea reintroducerea taxei pe informațiile de interes public, cea pe care am reușit să o abrog la sfârșitul anului 2015 după multe lupte cu majoritatea liberală de atunci. Este o propunere exact pe dos față de ceea ce a promis în campania electorală.

  • 10. preluarea unui teren de 83,1 mp din domeniul public al județului Bacău în domeniul public al municipiului Bacău pentru facilitarea accesului auto și pietonal la viitorul Spital Municipal;
  • 11. încheierea unui acord de sponsorizare între municipiul Bacău și ACES Europe ca urmare a obținerii titlului de Oraș European al Sportului 2017 în valoare de 10.000 de euro, sumă care va fi acoperită dintr-o sponsorizare oferită de SC Dedeman SRL pentru comunicarea și promovarea titlului.

În continuare, Primăria Bacău ține la secret obiectivele și activitățile care vin la pachet cu acest titlu.

Toate proiectele de hotărâre le găsiți aici. Vă reamintesc că întâlnirile Consiliului Local sunt publice și au loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Mai precis, în a doua clădire de la dreapta la stânga, la etajul 1. Repet, absolut toate ședințele sunt publice și deschise cetățenilor. Ședințele comisiilor au avut loc ieri și astăzi, așa că nu mai are rost să public programarea acestora.

Întrebări, sugestii, lucruri care ar trebui adăugate, modificate sau spuse privind aceste proiecte?

One thought on “Avancronică pentru ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău – 20 ianuarie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *