Îl plănuim de ceva timp și iată că vineri, 24 iulie, începând cu ora 19:30, evenimentul cu biciclete dedicat doamnelor și domnișoarelor din Bacău prinde contur. Inițial voiam să fie un SkirtBike local, însă până la urmă i-am spus într-un fel și mai jucăuș: Flori, fete, biciclete.
Unii au spus că numele acțiunii e și subtil pentru că practic am înlocuit băieții cu bicicletele în celebra zicală. Poate că în zicală am făcut asta, dar nu înseamnă că băieții nu pot să vină la plimbarea de vineri seară. Din contră! Chiar îi invităm să le însoțească și să le susțină pe fete!
Ne strângem la 19:30 în Parcul Trandafirilor, urmând ca în maximum jumătate de oră să începem să pedalăm pe traseul Centru – Policlinică (Ciupercuțe) – strada Războieni – Statuia lui Ștefan cel Mare – strada Mihai Viteazul – Piața Tricolorului (Casa de Cultură).
Dress code pentru fete: haine vaporoase, coronițe, bucle și plete în vânt și, desigur, flori în coșurile bicicletelor. La băieți nu ne băgăm! 🙂
Organizat de Băcăuanii vor piste pentru biciclete, Flori, fete, biciclete are două scopuri: să formăm o comunitate a biciclistelor din Bacău pe de o parte și să le încurajăm pe cele care încă nu au curajul să dea la pedale pe de altă parte.
Vreau pozeeeeeeee! 😀
Si eu vreau poze. Poze cu pista pentru ghivece din beton cu flori si tuia de pe Calea Marasesti, zona Orizont – pod Narcisa. 😉