Două texte, o țară

Trebuie să le citiți! Sunt două articole pe care le-am savurat aseară și pe care vi le recomand cu cea mai mare căldură. Sunt despre noi, despre România, despre lucrurile care ne trag în jos. Despre noi și cum ne tragem singuri preșul de sub picioare.

Citește

Adio de la Rio sau glume după meci

Am fost la meci, m-am îngrămădit la intrare pe stadion, am înghețat de frig, atmosfera a fost faină, am văzut două goluri ale grecilor, am strigat „Demisia!”, ne-am băgat picioarele, am plecat acasă și am tras concluzia: suntem foarte slabi din punct de vedere valoric. Baza de selecție arată jalnic în sportul românesc și din…

Citește

De ce alegi România?

Pentru mine, patriot convins (nu, nu sunt naiv), este o întrebare retotică. În schimb, pentru cei de la LEO Alpha „Young&Smart” Bacău, „De ce alegi România?” este titlul unei campanii naționale ce are ca scop promovarea României și a valorilor ei, pe care noi ar trebui, zic „leuții”, să le cunoaștem și să ni le însușim. E…

Citește

Glume după meciul de ieri

Ce-mi place pe Twitter este pe de o parte faptul că pot să îmi aleg cu exactitate oamenii pe care să îi urmăresc, iar pe de altă parte avalanșa de glumițe și comentarii despre subiectele zilei, de la evenimente sportive și emisiuni TV, până la declarații politice și conflicte interstatale. E fun, păcat că puțini…

Citește

Ce se mai întâmplă prin țară #3

Din nou despre noutățile administrative din România, pe scurt: Cea mai mare creștere a lucrărilor de construcții din UE în luna martie a fost înregistrată la noi, în România; Covansa: Pe modelul „Ghiozdanului școlarului” din Județul Bacău, CJ Covasna lansează programul „Primul ghiozdan”, însă numai pentru copiii din clasa pregătitoare;

Citește