Un vot pentru viitorul orașului Bacău!
Am votat pentru schimbarea clasei politice și pentru dezvoltarea pe termen lung a Bacăului. Invit toți tinerii să vină la vot, pentru că noi trebuie să contăm.
Am votat pentru schimbarea clasei politice și pentru dezvoltarea pe termen lung a Bacăului. Invit toți tinerii să vină la vot, pentru că noi trebuie să contăm.
Duminică am dat un scurt interviu celor de la NOI#Bacau despre cât de importantă este prezența tinerilor la alegerile de duminică, 5 iunie. Bacăul are nevoie de o nouă clasă politică, așa că vă rog să nu uitați: votul vostru este vocea voastră! Iar noi, tinerii, trebuie să ne facem auziți pe 5 iunie.
Pe toți vă apucă implicarea fix la alegeri, așa, că e cool, căci în rest vă pasă numai de binele vostru. Din egoism, ani de zile nu dați doi bani pe cei din jurul vostru, pe problemele din comunitate.
Ieri, la prânz, am ascultat România în direct, la Europa FM, cu Moise Guran. Tema emisiunii: Cât contează dreptul de vot al celor plecați? Sunt stupefiat în legătură cu ce am auzit din gurile celor care au intrat în direct:
Este primul meu vot şi vă spun sincer că mi-a fost uşor să mă decid cu cine votez. Am votat pentru continuitate, stabilitate instituţională, sprijin de la nivel central, proiecte europene, parteneriat, bun simţ şi dezvoltare durabilă şi echilibrată.
Azi mi-a bătut la uşă un domn poliţist care mi-a dat bună ziua şi care m-a întrebat dacă sunt gigel. Deja mă gândeam dacă am făcut vreo boacănă. Da, sunt gigel, zic eu. „Bun, uitaţi cartea dumneavoastră de alegător”. Am semnat şi a plecat.
Azi, la alegerile de la C.N. „Vasile Alecsandri” Bacău. Trecând peste asta, alegerile pentru Consiliul Şcolar al Elevilor s-au desfăşurat exemplar. CNVA a intrat astăzi în normalitate, refăcând procesul de vot din octombrie, când au votat doar şefii de clasă. Voi reveni cu mai multe fotografii şi detalii.
Pe parcursul ultimelor săptămâni am asistat la câteva discuţii pe tema introducerii dreptului de vot de la 16 ani. Say whaaat? Nu numai că nu sunt de acord cu această iniţiativă, dar îi condamn şi îi arăt cu degetul pe cei care au avut tupeul de a se gândi la asta. Dacă acest lucru se…
Da, ati vazut bine. Balul Bobocilor de la Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” se va desfasura vineri, 28 octombrie 2011, la Casa de Cultura „Vasile Alecsandri”. Pana pe 27 octombrie va puteti vota favoritii pentru premiile de popularitate. Sunt 20 de tineri in concurs, zece la Miss, zece la Mister. Sondajul a inceput pe 11 octombrie…
Casa de Cultura „Vasile Alecsandri” gazduieste pe 4 noiembrie 2011 Balul Bobocilor de la Colegiul National „Ferdinand I„. Organizatorii si concurentii au decis sa pastreze traditia balului de anul trecut, iar premiile de Miss si Mister Popularitate vor fi decise in urma votului pe care il veti acorda voi, cititorii. Cei 14 participanti (7 fete…