Drepturile omului în context european
Au trecut vreo două săptămâni de când a fost Ziua Europei, însă nu pot să îmi scot din minte o întreagă dezbatere pe care am auzit-o și la care am participat în privința beneficiilor pe care le avem noi, românii, ca membri ai Uniunii Europene sau ca stat ce se află sub umbrela Comisiei Europene.