Raliul Moldovei a ajuns la final. Concluzia? O ediție foarte dificilă.

Vin de la Hotel Decebal, unde tocmai am participat la ultima conferință de presă din cadrul Raliului Moldovei Cotnari 2013. După ce au lăudat organizarea și prezența numeroasă a spectatorilor de la Superspeciala Speed Park, membrii celor trei echipaje clasate pe podium n-au ezitat să eticheteze ediția din acest an a Raliului Moldovei drept una foarte dificilă, cu ploi torențiale, ceață, teren alunecos, chiar și gheață pe alocuri.

Asta e bine, înseamnă că această etapă cu numărul 7 din Campionatul Național de Raliuri Dunlop s-a dovedit a fi mult mai interesantă decât anunțau publicațiile de specialitate înaintea evenimentului. E greu să prefațezi altfel, când știi că pentru echipajul francez Francois Delecour/Savignoni Dominique câștigarea campionatului este doar o simplă formalitate.

francois delecour la raliul moldovei

Ca și anul trecut, Raliul Moldovei 2013 a fost câștigat de Francois Delecour (51 de ani), urmat de echipajul Tempestini Marco/Baggio Lucio și de ungurii Botka Dávid/Mihalik Péter. Cei din urmă au câștigat Superspeciala Speed Park.

Cât despre băcăuanii noștri de la Bacău Rally Team, Dan Girtofan și Adrian Berghea s-au clasat pe 4 cu a lor Skoda Fabia 2000, în fața lui Vali Porcișteanu, în timp ce Adrian Răspopa și Cătălin Grigoriu ocupă un onorabil loc 7 în clasamentul general. Partea frumoasă acum vine: Adrian Răspopa (organizatorul raliului, de altfel) a câștigat competiția celor două roți motrice, apropiindu-se tot mai mult de titlul național la această categorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *