În 2004 a răsturnat regimul Dumitru Sechelariu, în 2008 a defilat în fața lui Sergiu Sechelariu, iar în 2012 își zdrobește candidații cu un scor de 60%. Era de așteptat; Romeo Stavarache (USL) a câștigat al treilea mandat de primar. Va avea de partea lui peste jumătate din Consiliul Local, dar și un guvern prietenos.
Victoria a fost marcată în această seară la Casa Liberalilor Băcăuani, alături de familie, echipa de consilieri și oameni ai PNL, dar și de susținătorii sau simpatizanții actualului și viitorului primar al municipiului Bacău. A fost șampanie pentru toată lumea.
Sunt extrem de onorat și le mulțumesc cetățenilor municipiului Bacău, care mi-au acordat acest vot, un vot atât de puternic. Sunt convins că acest vot mi-a fost acordat pentru a continua ce am început acum 8 ani. Sunt proiecte foarte bune, proiecte care cu siguranță se vor vedea peste câțiva ani, proiecte care vor schimba în bine viața cetățenilor din municipiului Bacău și care vor crește calitatea vieții. Sunt convins că acest vot de astăzi mă obligă atât pe mine, cât și echipa pe care o conduc, dar pot să îi asigur pe cetățenii băcăuani că acest vot va duce mai departe ce am început. – Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău.
Am trecut și pe la sediul PDL, însă acolo era doliu. Constantin Scripăț nu trece de 15% la județ, iar Florin Lazăr nu a luat mai mult de 5%. Sunt cifre care arată ca niște balauri pentru un partid care până în urmă cu o lună de zile era la guvernare.
La PER am tras două cadre și cred că dacă mai făceam vreo 2 îmi luam bătaie de la susținătorii ecologiști. Erau supărați, dar nu înțeleg de ce. Locul 2 și 11-12% pentru Cristi Manolache este un scor decent pentru un om nou în peisajul politic local. Cam la fel a luat și PER-ul la Consiliul Local, deci vor avea vreo 2 consilieri.
La Consiliul Județean, Dragoș Benea a câștigat al treilea mandat. Scorul acestuia se situează tot pe la 60%, de altfel și scorul USL la județ fiind cam tot același.
Exit poll-urile pe care vi le-am furnizat pe parcursul zilei nu au fost scoase din burtă, așa cum ziceau vreo câțiva hateri. Astăzi am votat pentru prima oară și sunt convins că am făcut alegerile corecte.
Si scorul lui Sechelariu? Ca eram tare curios:))
Poate reusesti sa il publici:)
10%. Sub Manolache.
Final:
Romeo Stavarache 59 %
Sechestrariu 14%
Manolake 12%