De fiecare dată când un proiect imobiliar controversat apare pe ordinea de zi a Consiliului Local și încep dezbaterile pe marginea oportunității și uneori chiar a legalității acestuia, vin beneficiarii și într-un final aruncă următoarea placă: vrem să dezvoltăm orașul, să bla bla bla, plus că dreptul la proprietate e sfânt, prevăzut de Constituție.
Culmea, unii consilieri chiar sunt sensibilizați de argumentul ăsta, în capcană căzând, cum s-a întâmplat la ultima ședință în speța Luchian-Kappa Invest-KFC, și reprezentanții unor partide noi. Le scapă sau nu vor să ia în seamă un important lucru: articolul extins din Constituția României referitor privind dreptul la proprietate privată (art. 44).
La alineatul 7, scrie clar în legea fundamentală a țării noastre că “dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.”
Așadar, mai ușor cu “e proprietatea mea, fac ce vreau cu ea”, că deținerea unui bun imobil și mai ales fructificarea lui vin la pachet cu multe obligații și reguli: fiscale, urbanistice, de mediu etc.
Și mai e ceva: planurile urbanistice zonale sau de detaliu propuse sunt, de cele mai multe ori, derogări de la PUG-ul orașului. Aprobarea lor cade sub incidența oportunității asupra căreia decid consilierii, deci nici teoria că instanța de contencios ne-ar putea obliga să modificăm indicatorii din PUG după cum vrea nu știu ce rechin imobiliar nu este valabilă.
Să fiu acuzat că nu susțin mediul privat, dezvoltarea orașului și bunăstarea doar pentru că nu sunt de acord cu un restaurant de tip drive thru pe un spațiu verde, sub geamurile locatarilor din 3 blocuri, într-o zonă în care sunt interzise activitățile producătoare de noxe și care generează trafic intens (scrie în Certificatul de urbanism), e o aberație!
Articole recomandate:
