Suntem poporul extremelor. Mă pune serios pe gânduri faptul că o mare parte dintre tinerii care vin din urmă nu au tăria de a-și asuma lucrurile pe care le spun, părerile pe care le au și ceea ce susțin. De cine sau de ce anume vă este teamă, oameni buni?
La polul opus se află cei care sunt mai tari de înger, dar care greșesc enorm într-o anumită privință. Din dorința de a manipula și de a arăta că se identifică cu mai mulți indivizi, aceștia vorbesc în numele altora. În continuare voi veni cu două exemple referitoare la cele două extreme.
Noi, noi, dar nu vă spunem cine suntem noi
Weekend-ul trecut am fost la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Probabil vă sunt cunoscute controversele pe marginea expoziției „The Human Body”. În timp ce vizitatorii așteptau să intre la expoziție, o mână de activiști agitau spiritele și debitau tot felul de lucruri, printre care și închiderea expoziției „The Human Body”, sub pretextul că exponatele sunt cadavre aparținând unor dizidenți chinezi omorâți de Biroul Securității Statului din China.
Bun, e părerea lor și au tot dreptul să o exprime. Însă ce m-a iritat pe mine nu este maniera agresivă în care activiștii încercau să trimită vizitatorii acasă, ci faptul că materialele prin care îți promovau argumentele nu erau asumate de nicio organizație. Pliantul ne spune ce se știe, cum se apără organizatorii, de ce ar trebui să ne pese, cum am putea să ajutăm și că „expoziția este una macabră, sfidând demnitatea umană„, însă nu văd în niciun colț cine sunt acești „noi”. Noi credem, noi susținem, noi vă trimitem acasă. Care VOI?
Am o problemă personală, dar nu strică să o prezint în numele tuturor
Cei doi ani în care am activat în Consiliul Național al Elevilor, atât din postura de prim-vicepreședinte al CJE Bacău, cât și din cea de senior, m-au învățat în primul rând să mă implic în dezbaterile în care cred că am ceva de spus, chiar dacă s-ar putea să deranjez.
În strânsă legătura cu acest lucru, consilierul MECTS (acum al Ministerului Educației Naționale), cel care media de cele mai multe ori dezbaterile aprinse, avea o vorbă când unul dintre liderii elevilor se ridica și spunea „noi credem”. Care VOI? Ai vorbit cu elevii pe care îi reprezinți în teritoriu ca să susții un anumit punct de vedere în numele lor? Nu. Atunci, spune „eu cred”. E simplu și nu riști să ți-o iei.
Ambele exemple au un raspuns comun si, vorba ta, simplu: ca nu suntem educati, d-aia!
E mai confortabil sa ramai in anonimat, chiar si cu asumarea opiniilor. Plus ca, posibil, nu exista o cultura organizationala a celor care èrau activisti de ocazie la eveniment.