Cum mai stam cu protestul anti-Amurco

Mai multi bacauani ne-am strans la sfarsitul lunii ianuarie si am demarat o campanie care sa ne scape orasul de poluarea cu amoniac pe care o face combinatul chimic Amurco. Initiativa apartine unui grup de 18 persoane (printre care si eu) care fac si vor face tot posibilul ca sa isi sustina cauza.

Astazi, Sala Mica a Consiliului Judetean Bacau a gazduit o conferinta de presa in care semnatarii au adus informatii proaspete cu privire la protest si la evenimentele care vor urma (foto). Momentan asteptam ca Agentia de Mediu sa ne comunice numarul semnaturilor pe care trebuie sa le strangem ca (pe romaneste) sa fim bagati in seama. De asemenea pregatim un mars de protest la care si-au anuntat prezenta locuitori si autoritati locale din N. Balcescu, Faraoani, Tamasi, Letea Veche, localitati ce se afla in zona in care poluarea de la Amurco este cea mai puternica.

Multa lume nu stie ca cei de la Amurco au incalcat prevederile din autorizatia de mediu. Acestia au un aparat de masurare a deversarilor de amoniac improvizat si care pe deasupra nici nu functioneaza. Poate ca v-ati intrebat de ce Amurco polueaza de cativa ani buni si nu pateste nimic. Iata cateva raspunsuri:

  • Amenzi prea mici care se incadreaza intre 2 500 si 10 000 de lei. Celor de la Amurco le convine sa plateasca lunar o amenda de acest gen decat sa investeasca sute de mii de euro in tehnologie noua care implicit nu polueaza. Pe sistemul apa este mai scumpa decat aerul, amenzile pentru poluarea raurilor sunt de cateva ori mai mari in comparatie cu cele date pentru catastrofele gen Amurco.
  • Complicitate cu structurile statului. Asta este un aspect evident. Cand cineva vrea autorizatie de mediu trebuie sa parcurga etapa unui studiu de sanatate, studiu pe care cei de la Agentia de Mediu il cer pentru spalatorii si service-uri auto, dar nu si pentru intreprinderi gigant cum este cazul Amurco.

Vineri, grupul de initiativa este asteptat incepand cu ora 14:00 chiar la Sofert. Acolo va avea loc o conferinta de presa la care vor lua parte protestatarii (adica noi), reprezentanti ai Agentiei de Mediu, ai Garzii de Mediu, presa, dar si (atentie) angajati ai Sofert, simpli lucratori. Conferinta va fi urmata de o vizita la instalatia din combinatul chimic.

Avand in vedere ca noi pledam pentru inchiderea Amurco, nu m-as mira daca salariatii ar sari pe noi cu bate si topoare. Daca tot avem masti pentru protest eu zic sa ne inarmam si cu niste caschete ca ale Jandarmeriei pe care sa le luam cu noi la Sofert.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *