Auzim deseori tot felul de povești despre tinerii frumoși care fac voluntariat și participă pe la tot felul de cursuri de formare și punând decisiv umărul, vezi Doamne, la marea schimbare a României. N-am nimic cu acești adepți ai curentului „flower power”, dar cred că ar trebui să fim mai atenți când arătăm cu degetul tot felul de „agenți” ai schimbării.
Vindecarea României nu se va face cu acei tineri care doar participă la cursuri de formare, care căpătă un limbaj plin de construcții pretențioase pe care nu ezită să le etaleze și care ar face orice pentru o funcție călduță, ci de cei care au curajul să se ia la trântă cu autoritățile, spunând nu sifonării banilor publici.
De azi înainte, am un nou exemplu de dat atunci când sunt întrebat care e rostul campaniilor de lobby și advocacy pentru revendicarea drepturilor tinerilor și nu numai: Constanța și transportul public. În urma unei campanii de 2 ani de zile, Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a reușit să-l convingă pe Radu Mazăre să facă demersurile necesare în Consiliul Local astfel încât toți elevii care învață în Constanța să se bucure de transport public la jumătate de preț, iar orfanii să aibă gratuitate, așa cum prevede Legea Educației nr. 1/2001.
2 ani în care membrii (elevi, ca să fie clar) AEC au fost șicanați de directori, intimidați de funcționarii ISJ Constanța, luați peste picior și înjurați de Radu Mazăre și amenințați cu tot felul de alte sancțiuni abuzive. Toatea acestea pentru simplul fapt că și-au cerut drepturile stipulate de lege. Pentru curajul lor, merită jos pălăria! Îmi doresc ca astfel de structuri independente să apară în toată țara! E foarte important ca tinerii să gândească liber încă de pe băncile școlii, acționând în sensul ăsta.
Elevii constănțeni au avut întâlniri cu autoritățile publice, au participat la ședințele Consiliului Local Constanța, au dat comunicate de presă, au lansat o petiție, au organizat acțiuni de protest, au organizat conferințe de presă, s-au întâlnit cu reprezentanți ai Ministerului Educației și, poate cel mai important punct, au făcut două plângeri penale pentru abuz în serviciu în sarcina primarului Radu Mazăre. Ultima a fost depusă în urmă cu 10 zile, demers al AEC care se pare că l-a speriat pe Radu Mazăre.
Toate demersurile pe care AEC le-a făcut pentru ca elevii din Constanța să beneficieze de reducere la transportul local în comun le găsiți la ei pe site. Așa se schimbă România! E un exemplu foarte bun de menționat atunci când autoritățile nu ne iau în seamă și care ar trebui să ne dea curaj. În cazul ăsta, cheia a fost, zic eu, presiunea publică.
Concluzionând, dacă nu merge cu vorba bună, haideți să-i speriem! AEC, jos pălăria!
Este de necrezut cum de acesti elevi nu au beneficiat de aceste reduceri pana acum. Nu sunt productivi, nu au locuri de munca, sunt elevi, este dreptul lor sa poata merge la scoala si in alte parti beneficiind de un cost redus al transportului.
Felicitari tuturor celor implicati! Activismul societatii civile are din nou rezultate remarcabile!